VINIMONDO prezintă cea de-a doua ediție a evenimentului World Of Wines (WOW), alături de cele mai mari nume din industria vinicolă internațională

World of Wines (WOW) by VINIMONDO World of Wines (WOW) by VINIMONDO

VINIMONDO, importatorul numărul unu de vinuri premium și super premium destinate segmentului HoReCa din România, anunță cea de-a doua ediție a evenimentului World of Wines (WOW) by VINIMONDO care va avea loc pe 30 mai, la Palatul Bragadiru.

 

World of Wines by VINIMONDO, deja un eveniment de referință în calendarul enologic al României, revine în acest an și oferă iubitorilor de vin oportunitatea de a descoperi cele mai intense și elegante arome din lumea vinului. Cu o tradiție începută în 2019, WOW continuă să aducă împreună cele mai prestigioase nume de producători de vinuri internaționale, menținând standardele înalte de calitate și rafinament.

 

"Deschidem din nou, cu emoție și bucurie, porțile WOW către toți iubitorii de vin din România, o excelentă ocazie să celebrăm împreună și 15 ani de VINIMONDO. World Of Wines by VINIMONDO devine astfel o tradiție care, sperăm noi, va aduce cu fiecare ediție o schimbare în bine, îmbogățind și educând piața din România. Este o mare bucurie atunci când vezi cum oamenii devin din ce în ce mai atrași de rafinament și autentic, dincolo de etichetă în sine, cum sunt din ce în ce mai curioși, în dorința lor de a aprofunda această cultură fascinantă, cu toate poveștile ei. Pentru toate acestea, suntem recunoscători prietenilor noștri, producători internaționali, prezenți alături de noi, tuturor partenerilor din HoReCa și, bineînțeles, consumatorilor". Liviu Guțuțui, General Manager & Owner VINIMONDO

 

Ediția din acest an promite o experiență gustativă excepțională, cu peste 300 de vinuri atent selectate și 10 masterclassuri de specialitate, dedicate atât profesioniștilor din HoReCa, cât și publicului larg. Iubitorii de vinuri vor avea ocazia să interacționeze direct cu proprietai și reprezentanți ai caselor de vinuri de renume mondial, care vor împărtăși povestea și pasiunea din spatele fiecărei sticle. Degustările vor fi acompaniate de un spectacol culinar special creat de Chef Alex Petricean, desemnat cel mai bun Chef din România (Romanian Hospitality Awards, ediția 2022).

 

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro: Magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

 

Despre VINIMONDO


Înființată în 2009, VINIMONDO este o companie cu capital 100% românesc, specializată în importul și distribuția de vinuri premium și super premium destinate segmentului HoReCa din România. Cu un portofoliu impresionant, de peste 650 de etichete de vin, provenind cele mai importante zone viticole ale lumii, VINIMONDO oferă o selecție de vinuri de cea mai înaltă calitate. De-a lungul timpului, compania a devenit și importatorul oficial al mărcii producătoare de pahare de vin RIEDEL - The Wine Glass Company din Austria, lider mondial în industrie.


Distribuţie: VINIMONDO oferă acoperire naţională, derulată prin echipa de vânzări şi parteneriate cu cei mai importanţi distribuitori specializaţi din România, dar şi cu restaurante, wine baruri şi magazine de specialitate, dispunând de spaţii de depozitare la standarde europene pentru derularea activităţii sale.


Educarea pieţei: Compania se implică permanent în educarea segmentului HoReCa, dar şi a consumatorului final cu privire la deschiderea către vinurile premium şi super premium de import şi a consumului responsabil. VINIMONDO are un program dinamic de traininguri desfăşurate cu participarea și suportul partenerilor internaţionali.


Printre vinurile selectate în această ediție se numără: Tenuta Tignanello - Marchesi Antinori Tignanello - 2020 - Toscana IGT, Billecart Salmon Champagne Brut Reserve, Bellavista Alma Gran Cuvee Brut Franciacorta DOCG, Vieux Telegraphe Rouge Chateauneuf-du-Pape AC 2020, Cà dei Frati Amarone Pietro Dal Cero Amarone della Valpolicella - 2017 - Amarone della Valpolicella DOCG, Ca'Marcanda (Gaja) Camarcanda - 2018 - Bolgheri DOC, Pieve Santa Restituta - GAJA Brunello di Montalcino - 2018 - Brunello di Montalcino DOCG, Domaine Christian Moreau Chablis Grand Cru Les Clos - 2022 - Chablis AC Grand Cru, Paul Jaboulet Aîné La Maison Bleue Hermitage Rouge Bio - 2020 - Hermitage AC, Jermann Vintage Tunina - 2021 - Venezia Giulia IGT, La Scolca Gavi dei Gavi - 2022 - Gavi DOCG, Mastroberardino Radici - 2018 - Taurasi DOCG, Ornellaia Ornellaia - 2020 - Bolgheri DOC Superiore, Pascal Jolivet Sancerre Blanc Le Chêne Marchand - 2023 - AOP Sancerre, Joh. Jos. Prum Riesling Auslese Wehlener Sonnenuhr - 2020 – Wehlen, Renato Ratti Marcenasco - 2018 - Barolo DOCG, Marjan Simcic Merlot Opoka Cru - 2018 – Brda, Vietti Barolo Castiglione - 2019 - Barolo DOCG, Vincent Girardin Puligny-Montrachet Les Vieilles Vignes – 2020 – Appellation Puligny Montrachet Controlee, López de Heredia Viña Tondonia Viña Tondonia Reserva - 2011 - Rioja DOCa, Marques de Murrieta Castillo Ygay Tinto Gran Reserva Especial Cosecha - 2012 – Rioja DOC și Tenuta San Guido Sassicaia - 2020 - Bolgheri Sassicaia DOC.