Un grup de zece persoane din Ruse,șomeri sau persoane aflate în căutarea unor noi oportunități de angajare, au întreprins preț de trei zile în România o vizită pentru a cunoaște oportunitățile de dezvoltare a forței de muncă în județele Olt și Dolj.
Acțiunea a fost organizată la inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Bulgaro-Română și a partenerului său, Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, în perioada 24 - 26 Iulie, 2018.
Programul a conținut întâlniri cu reprezentanți din cadrul companiilor:Bekaert,AliTehnic şi ALRO din Slatina; precum şi din fabricile: Ford(Craiova) şi IAC(Balş)
În timpul vizitelor, participanții bulgari au fost informați despre condițiile de muncă oferite de către companii, aspecte legate de traiul în România, precum şi multe alte informații.
Această acțiune a fost precedată de una asemănătoare, desfăşurată in perioada 3-5 Iulie, de către un grup de participanți români ce au fost întâmpinați de Camera de Comerț şi Industrie Bulgaro-Română,şi care le-a faclitat accesul acestora, în cadrul unor vizite la cinci companii din oraşul Ruse
Vizitele de schimb au fost posibile datorită proiectului "VISA - Agenția de mobilitate transfrontalieră a forței de muncă", finanțat prin programul Interreg VA România-Bulgaria, implementat de Camera de Comerț şi Industrie Bulgaro-Română (BRCCI) din Ruse în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina(ADDS).