Reprezentanții grupurilor multinaționale consideră, în majoritatea lor covârșitoare, că modelul de taxare la nivel global se află într-un proces de reașezare pe alte principii, iar abordarea autorităților fiscale în cadrul controalelor devine mai strictă, arată rezultatele unui studiu realizat de Deloitte, la nivel global, care a fost publicat în august 2017.
Aflat la a patra ediție, studiul analizează și sintetizează răspunsurile a 460 de directori financiari, manageri de taxe și alți profesioniști în fiscalitate din 38 de țări privind impactul măsurilor din planul împotriva erodării bazei impozabile și a mutării artificiale a profiturilor în alt stat (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS).
România a devenit membru asociat al BEPS la începutul lunii iunie 2017. „Observăm că, pe măsură ce BEPS este implementat în mai multe jurisdicții, companiile acordă o atenția continuă pregătirii interne în vederea ajustării la noile prevederi. România nu a fost inclusă în chestionarul global, însă Deloitte România a demarat un studiu local ale cărui rezultate sintetizate și anonimizate vor fi publicate în scurt timp. Demersul nostru intenționează să vadă impactul acestor măsuri la nivel local atât din perspectiva modificărilor legislative fiscale românești, cât și ca urmare a măsurilor întreprinse de societățile mamă care afectează filialele din România”, a spus Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice Deloitte România.