A creat o soluţie interactivă pentru grădiniţe şi părinţi care să le permită să schimbe informaţii şi resurse în timp real. Este vorba de Daniel Rogoz, IT-istul care a investit aproape 300 de mii de euro în Kinderpedia, o aplicaţie care monitorizează activitatea copilului la grădiniţă.
Daniel Rogoz realizează site-uri şi aplicaţii web încă din facultate. A transformat oficial această pasiune în afacere în 2006, când a fondat OneTouch Advertising. „Ideea proiectului Kinderpedia a apărut în 2011, când am aflat cât de multe dificultăţi întâmpină educatorii de grădiniţă în încercarea de a le transmite informaţii şi resurse părinţilor. Aşa am decis să creăm o soluţie interactivă pentru grădiniţe şi părinţi, care să deschidă canalele de comunicare şi să le permită să schimbe informaţii şi resurse în timp real“, a mărturisit antreprenorul. În primă fază şi-a dat seama că are nevoie de minimum 60 de mii de euro pentru o perioadă de un an pentru a pune pe picioare ideea. „Am fost puţin descurajaţi la început, însă după 2 luni de research, am decis că cea mai bună formă de a-l realiza este să scriem un proiect şi să solicităm finanţare europeană. Am depus proiectul în anul 2012“, povesteşte Daniel Rogoz. Finantarea proiectului a fost aprobată în anul 2013, iar valoarea totală a contractului a fost de 940.047,5 lei (aprox. 210.000 euro), din care 409.375 lei (90.000 euro) a fost contribuţia antreprenorului.
Pasul 2: Implementarea în grădiniţe
Versiunea beta a aplicaţiei a fost implementată în grădiniţe la sfârşitul anului 2015.
„Iniţial am avut doar aplicaţie web, iar aplicaţiile de iOS şi Andorid pentru părinţi au fost publicate în luna mai a acestui an, odată cu demararea proiectului pilot la nivel naţional pentru toate grădiniţele. În primele 2 săptămâni de la demararea proiectului am avut peste 50 de grădiniţe care s-au înscris în programul nostru şi care vor beneficia gratuit timp de 2 ani de toate facilităţile platformei“, a spus Rogoz. Antreprenorul este foarte încrezător în acest business în primul rând pentru că tehnologia în Educaţie se bucură de o perioadă de inovare şi investiţii fără precedent pe piaţa internaţională. „Platforma Kinderpedia este multilanguage şi chiar dacă am gândit piaţa din România ca rampă de lansare, ne dorim ca în următorii 2 ani să ne extindem pe alte trei pieţe mari din Europa (Spania, Elveţia, Germania, Suedia sau Norvegia). Va fi o provocare foarte mare şi din acest motiv avem nevoie de un parteneriat solid sau o investiţie consistentă care să ne poată plasa pe harta jucătorilor din edtech.
Profit important
În 2015, compania pe care a fondat-o a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 740.000 euro şi un profit net de aproximativ 150.000 euro, profit ce urmează a fi reinvestit în Kinderpedia.
Compania noastră este un atelier de soluții digitale și mobile și studio de grafică și web-design și boutique de comunicare pentru numeroși clienți corporate, iar aceste cifre sunt relevante pentru întreaga activitate. Kinderpedia este produsul nostru cheie, către care au fost direcționate investițiile și eforturile noastre atât în 2015 cât și în primul semestru al anului 2016. Suntem foarte încrezători că un produs de tip SaaS (Software as a Service) va aduce beneficii pe termen lung.
5 Lecţii învăţate din prisma business-ului
- Documentează extraordinar de bine ideea pe care o ai. Nu porni la drum fără un business plan făcut în cel mai mic detaliu.
- Aventurează-te în a promite doar lucrurile pe care le poti realiza. Promite mai puţin şi oferă mai mult, astfel satisfacţia va fi mai mare.
- Construieşte o echipă puternică, cu abilităţi complementare şi ai încredere în ea.
- Când ai o idee, acum este cel mai bun moment să o realizezi. În domeniul tehnologiei săptămânile sunt ani iar lunile sunt decenii de întârziere. Orice produs în faza alpha sau beta trebuie testat în piaţă, nu pierde vremea cu reglaje fine înainte de a avea o validare a pieţei şi o masă critică de utilizatori (traction), altfel rişti să pierzi trenul.
- Învaţă permanent şi de la oricine dar mai ales de la clienţii tăi. În felul acesta veţi creşte împreună.