Ai o mica afacere? Cum poti lua pana la 200.000 de euro de la stat sa-ti dezvolti business-ul

Statul va acorda ajutoare de minimis de maxim 200.000 euro pentru IMM-urile care fac investitii, pe o perioada fiscala de trei ani, daca aceste firme creeaza si pastreaza sapte locuri de munca pe o perioada de 3 ani de la realizarea investitiei, in cazul sumelor peste 100.000 euro.

Ajutoarele de minimis, totalizand 400 milioane lei (100 milioane euro), se vor acorda IMM-urilor pe o perioada de trei ani fiscali consecutivi, ca fonduri nerambursabile, in cuantum de 100% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finantare.
 
Ajutoarele trebuie sa se incadreze intr-un plafon maxim de 200.000 euro, echivalent in lei, respectiv 100.000 euro in cazul firmelor care au activitate in domeniul transportului rutier, potrivit unui proiect de hotarare de guvern, citat de Mediafax.
 
Schema pentru emiterea de acorduri pentru finantare va fi derulata din acest an pana la 30 iunie 2014, cu posibilitatea prelungirii, iar plata ajutorului de minimis se efectueaza in perioada 2014-2016, in limita bugetului anual alocat schemei. Autoritatile estimeaza ca vor beneficia de aceste fonduri aproximativ 1.000 de IMM-uri.
 
Firmele vor primi aceste ajutoare daca se angajeaza ca vor pastra angajatii existenti la data depunerii cererii de finantare si ca vor crea, pana la finalizarea investitiei, cinci locuri de munca, pentru ajutoarele de maxim 100.000 euro, respectiv sapte locuri pentru sumele cuprinse intre 100.000 si 200.000 euro.
 
Dintre acestea, cel putin doua, respectiv trei locuri de munca trebuie sa fie acordate unor persoane care nu au avut contract individual de munca in ultimele trei luni. Firmele trebuie sa mentina aceste posturi inca trei ani de la finalizarea investitiei.
 
In plus, IMM-urile trebuie sa nu mai fi primit ajutoare de minimis pe o perioada de 3 ani fiscali consecutivi (anul fiscal in curs si 2 ani anteriori) sau, in cazul in care au beneficiat de acestea, suma sa nu fi depasit plafoanele mentionate.
 
Pentru a putea primi finantarea, IMM-urile trebuie sa nu aiba datorii la bugetul de stat si sa nu se afle in proceduri de executare silita, insolventa, faliment, reorganizare judiciara, dizolvare, inchidere operationala sau lichidare.
 
Ajutorul de minimis se plateste dupa efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finantare si verificarea de catre angajatii Ministerului de Finante a respectivelor cheltuieli.
 
Totodata, ministerul va verifica periodic, timp de 3 ani de la finalizarea investitiei, respectarea indeplinirii conditiilor de catre firmele beneficiare.