Amenzi mai mari pentru lipsa avizelor si autorizatiilor de securitate la incendiu

amenzi mai mari de la pompieri

Guvernul a decis majorarea amenzilor pentru cei care încalcă prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Astfel, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 de lei la 50.000 de lei: începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, fără obţinerea avizului de securitate la incendiu; punerea în funcţiune a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia acestora, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu; nerespectarea cerinţelor care au stat la baza emiterii avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu ce impun pierderea valabilităţii acestora; nerespectarea de către serviciile de urgenţă private, constituite ca societăţi comerciale, a criteriilor de performanţă care au stat la baza emiterii avizelor de înfiinţare şi pentru sectorul de competenţă; funcţionarea serviciilor de urgenţă private după anularea avizului de înfiinţare şi/sau avizului pentru sectorul de competenţă.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 de lei la 100.000 de lei şi oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, ca sancţiune contravenţională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Suplimentar faţă de cele menţionate anterior, legea introduce şi răspunderea penală pentru încălcarea unor prevederi din domeniul apărării împotriva incendiilor. Astfel, constituie infracţiune de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi se pedepseşte continuarea activităţii, după ce s-a dispus de către organele de control oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor.

Modificările aduse Legii 307/2006 cresc exigenţele în domeniul apărării împotriva incendiilor şi, în special, în domeniul avizării/autorizării categoriilor de construcţii care se încadrează în prevederile HGR 1739/2006, scopul acestor modificări fiind de a menţine riscul de incendiu în zona de acceptabilitate.

În acest an, cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au executat 946 de controale, au emis 82 de avize de securitate la incendiu şi 78 de autorizaţii de securitate la incendiu.