ANAF a aflat de ce nu-şi plătesc românii taxele: Şi ce dacă?

PFA şi firmele vor să respecte legislaţia fiscală, dar nu reuşesc decât în parte, pentru că prevederile sunt neclare şi interpretabile, fiind dublate de proceduri greoaie. Este una dintre concluziile sondajului realizat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cu13.500 de contribuabili şi 1.500 de funcţionari. Cercetarea mai arată că doar o treime îşi achită impozitele de bună voie, cu toate că 96% îşi declară obligaţiile. Deşi cunoaşte rezultatele de aproape doi ani, guvernul continuă modificarea haotică a legislaţiei fiscale.

53% dintre contribuabilii intervievaţi au spus că legislaţia este principalul obstacol în îndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor. Al doilea motiv, în opinia celor chestionaţi, constă în procedurile neclare şi interpretabile, iar al treilea este presiunea fiscală foarte mare (nivelul impozitelor).

Funcţionarii ANAF confirmă părerea contribuabililor. 46% dintre aceştia admit că legislaţia împiedică plata voluntară a taxelor, 19% indică procedurile, iar 17% presiunea fiscală foarte mare. O deosebire semnificativă de percepţie este în privinţa efectelor crizei economice. Doar 15% dintre contribuabili spun că nu s-au conformat la plată din această cauză, în vreme ce 38% din funcţionari pun neplata pe seama crizei.

Explicaţiile privind conformarea redusă la plată din cauza legislaţiei, procedurilor şi nivelului impozitelor par veridice, atâta timp cât 96% dintre contribuabili îşi declară obligaţiile fiscale, prin urmare fac afaceri la vedere şi îşi recunosc datoriile.

Despre dificultăţile întâmpinate de contribuabili, Capital a scris aici:

Deşi cunoaşte rezultatele sondajului de aproape doi ani, Ministerul de Finanţe continuă să scrie şi să emită acte normative foarte greu de pus în aplicare, atât din cauza formulărilor greoaie, interpretabile şi neclare, cât şi a deciziilor frecvente de modificare a legilor. Cel mai recent experiment este impozitarea bacşişului, care s-a dovenit imposibil de aplicat. O soluţie, susţinută de mediul de business, pentru remedierea legislaţiei este rescrierea integral a Codului fiscal. Proiectul Codului se află, în acest moment în parlament, urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Disputele iscate déjà pe marginea proiectului anunţă noi probleme în aplicare.

În funcţie de profilul contribuabililor, sondajul arată că 58% dintre PFA, 59% dintre contribuabilii mici, 55% dintre cei mijlocii şi 51% dintre cei mari fac plăţile voluntar şi prin executări silite.

Evaziunea licită (“tax avoidance”), practic optimizarea fiscală – folosirea portiţelor oferite de lege pentru evitarea plăţii taxelor integral sau parţial -, este folosită de 31% dintre marii contribuabili, procentul scăzând până la 17% la PFA.

Concluziile sondajului sunt că în cazul PFA şi al contribuabililor mici predomină executarea silită, iar la marii contribuabili conformarea voluntară şi “avoidance”, optimizarea fiscală, că evaziunea este mai probabilă ca frecvenţă, nu ca volum, la micii contribuabili şi că decalajul între declarare şi plată este mare.

Cercetarea a inclus două sondaje – 13.500 de contribuabili şi 1.500 de funcţioanri - , 120 de interviuri în profunzime şi şapte focus grupuri.

Sursa: Capital.ro