Analiză: în ce stadiu se află industria dezvoltării de jocuri video din România şi care sunt perspectivele

Analiză: în ce stadiu se află industria dezvoltării de jocuri video din România şi care sunt perspectivele Analiză: în ce stadiu se află industria dezvoltării de jocuri video din România şi care sunt perspectivele

Piaţa de dezvoltare a jocurilor video pe plan local este estimată la 112 milioane de euro şi are un potenţial de creştere foarte mare. În ce stadiu se află industria, care sunt problemele şi cum putem ajunge o vedetă în regiune?

Jocurile elementare, la care aveau acces doar cei cu computere foarte scumpe, ţin de un trecut (care pare foarte) îndepărtat. Industria a prins contur în anii 1970; astăzi, milioane de copii şi adulţi se aventurează în lumi virtuale, rezolvă puzzle-uri, salvezează prinţese şi înving răufăcători pe PC-uri, smartphone-uri sau console.

Industria dezvoltării de jocuri video va ajunge la o valoare estimată de peste 97 miliarde de euro anul acesta la nivel mondial, ceea ce înseamnă un avans de 7,8% faţă de 2016. Firma de cercetare de piaţă specializată pe gamining Newzoo anticipează că piaţa va creşte cu o rată de 6,2% până în 2020, atingând o valoare de 114,6 miliarde de euro. Asia-Pacific este cea mai mare regiune, China fiind cea mai mare piaţă a dezvoltărilor de jocuri video, cu o valoare estimată de 24,5 miliarde de euro în 2017.

Segmentul cel mai profitabil este cel dedicat mobilelor: dezvoltatorii de jocuri pentru smartphone-uri şi tablete vor genera venituri de 41,1 miliarde de euro, adică 42% din totalul pieţei. Jocurile video destinate consolelor vor genera anul acesta venituri de 29,8 miliarde de euro (31% din piaţă), iar PC-ul 26,2 miliarde de euro (27%).

Abilităţile tehnice ale românilor au atras de-a lungul anilor foarte multe companii IT internaţionale, inclusiv pe segmentul de dezvoltare a jocurilor video. Printre primele şi cele mai importante sunt subsidiarele Ubisoft şi Electronic Arts. Compania franceză Ubisoft este una dintre cele mai vechi pe plan local, venind în România la puţin timp după Revoluţie, în 1992; Electronics Arts a înfiinţat o subsidiară pe plan local în 2005 cu divizia de jocuri pentru telefoane EA Mobile.

Citeste mai multe pe BusinessMagazin