Business Lounge deschis intr-o cladire interbelica din centrul Capitalei

Începând cu luna octombrie, A_Best Business Lounge, cea mai nouă soluție de birouri private pentru antreprenori, și-a deschis în mod oficial porțile.

Aflat în centrul Capitalei, la Piața Romană, într-o clădire construită în perioada interbelică, Business Lounge-ul pune la dispoziția antreprenorilor birouri private în regim flexibil, pe bază de abonament.  

Cele 7 birouri și sala de evenimente au o înălțime de 3 m, sunt echipate pentru nevoile tehnice și de securitate ale unor echipe mici, dispun de lumină naturală și,  la cerere, de servicii de secretariat.

Spațiile pot fi închiriate pentru perioade determinate ce pot varia  între câteva zile și un an, ceea ce permite eficientizarea costurilor cu sediul.   
 

“Pentru un antreprenor cu o echipă mică, un office building poate fi prea scump, iar un hub în stil open space poate să nu fie o soluție potrivită, dacă are nevoie de un spațiu elegant și privat și de păstrarea confidențialității discuțiilor de business. Am creat acest Business Lounge pentru a aduce o contribuție la susținerea antreprenoriatului românesc”, declară Aura Ipate, fondator A_Best Business  Lounge.  


Finalizarea formalităților juridice și a amenajărilor spațiului a avut loc în luna aprilie, însă business lounge-ul a fost în perioadă de testare pentru îmbunătățiri până în luna octombrie, pentru definitivarea acestui nou concept.    

A_Best Business Lounge este deja gazda unor companii din domenii precum fonduri europene, comunicare, recrutare, IT&C, servicii de pază, HR, training și consultanță.  

Costul unui abonament variaza între 50 euro până la 300 de euro pe lună și nu trebuie plătit în avans.

De asemenea, A_Best Business Lounge dispune și de săli care pot fi rezervate doar pentru organizarea de evenimente: workshop-uri, prezentări, întâlniri, ședinte, interviuri.

Aura Ipate este fondator al Centrului de Limbi Străine A_BEST, unul dintre cele mai cunoscute centre independente de învățare a limbilor străine din București, pentru segmentul corporate.