Nodul rutier de acces pe autostrada A3 Bucuresti - Ploiesti care va fi construit in comuna prahoveana Gherghita va costa aproximativ 5 milioane de euro si va fi realizat din bugetul judetului Prahova, conform unei hotarari aprobate de Consiliul Judetean.
Potrivit documentului aprobat de Consiliul Judetean Prahova, beneficiarul acestei lucrari va fi judetul Prahova, iar banii vor fi asigurati din bugetul local al judetului. Durata de realizare a investitiei va fi de 12 luni, vor fi realizate doua intersectii de tip giratie, iar nodul rutier va fi iluminat cu 182 de stalpi care reprezinta parte a indicatorilor tehnico-economici, transmite Mediafax.
Seful Sectiei Drumuri Nationale Ploiesti din cadrul CNADNR, Ionel Ciobanu, a declarat ca nodul rutier care va fi construit la Gherghita din fondurile Consiliului Judetean va fi primul de acest gen construit in judetul Prahova si al doilea nod rutier de pe A3, dupa cel de la Snagov.
Pana in prezent nu se stie cand vor incepe lucrarile pentru construirea acestui nod rutier.
Cat va costa nodul rutier de acces pe autostrada A3
Sursa: Daily Business