Cati bani arunca Audi in cursa pentru depasirea BMW

Cati bani arunca Audi in cursa pentru depasirea BMW

Audi va investi 24 de miliarde de euro in urmatorii cinci ani pentru a dezvolta noi tehnologii si pentru a extinde productia, cu doua miliarde mai mult decat era prevazut in planul initial de investitii, cu scopul de a depasi liderul pietei auto de lux, BMW.

Audi, divizie a constructorului auto german Volkswagen, planuieste sa aloce 70% din suma totala de investitii, adica 16,8 miliarde de euro, pentru productia unor modele noi, cum ar fi vehiculul utilitar sport Q1, relateaza Bloomberg, potrivit Mediafax.

De altfel, Audi intentioneaza sa creasca numarul de modele din portofoliu de la 50, cate are in prezent, la 60 pana in 2020.

Obiectivul Audi pentru acest an este vanzarea a 1,7 milioane vehicule, peste recordul de 1,58 milioane vehicule vandute anul trecut.

Pe termen mediu, Audi vrea sa devanseze BMW pana la finele acestui deceniu, dupa ce in 2011 a devansat Mercedes-Benz.