Cati dintre romani considera ca au abilitati de antreprenori

Aproape un sfert dintre români sunt convinşi că au abilităţi antreprenoriale, potrivit unui studiul publicat de compania de vanzari directe Amway.

AGER este un studiu la nivel global realizat de Amway în parteneriat cu catedra de strategie şi organizare din cadrul Universităţii Tehnice din Munchen. Colectarea datelor în teren a fost coordonată de Studiul a Gesellschaft fuer Konsumforschung (GfK) Nuremberg (TUM). Ediţia din acest an cuprinde 44 de ţări, cu 49.775 respondenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 99 de ani.

Raportul Amway privind antreprenoriatul la nivel global în 2015 (AGER: Amway’s Global Entrepreneurship Report) indică faptul că 24% dintre români sunt convinşi că au abilităţile necesare pentru a începe o afacere, în timp ce puţin mai mult de o treime (38%) îşi doresc să devină antreprenori.

Perspectiva de a avea un venit suplimentar rămâne totuşi principala motivaţie pentru a deveni antreprenor.  

Amway România, subsidiara locală a uneia dintre cele mai mari companii de vânzări directe din lume, anunţă rezultatele Raportul Amway privind antreprenoriatul la nivel global în 2015, care subliniază importanţa şi necesitatea unui efort constant şi susţinut de a stimula spiritul antreprenorial în rândul românilor, inclusiv prin acţiuni concrete.  

Un grup-ţintă reprezentativ, format din 1.084 de femei şi bărbaţi în vârstă de peste 15 ani, a fost chestionat în perioada 26 mai – 15 iunie 2015. Cercetarea a fost realizată prin interviuri individuale în conformitate cu procedura Omnibus (PAPI-Technology), de către Gesellschaft fuer Konsumforschung (GfK) Nuremberg şi Technical University Munich (TUM).  

Aproape jumătate dintre români consideră că antreprenoriatul le poate aduce o a doua sursă de venituri, în timp ce 40% au spus că acest statut i-ar face independenţi faţă de angajator.

La polul opus, la nivel european, antreprenoriatul este considerat ca o cale către independenţă (44%), respectiv împlinire profesională (43%).  

„Amway susţine iniţiativele antreprenoriale în întreaga lume de peste 55 de ani şi inclusiv în România am făcut pionierat în acest domeniu încă din 1997. Cred că trăsăturile principale ale unui antreprenor sunt spiritul de iniţiativă, capacitatea de automotivare şi puterea de a prelua conducerea. Acesta este momentul în care Amway se implică în încurajarea oamenilor de a-şi începe propria afacere, învăţându-i şi motivându-i să crească şi apoi propulsându-i în mediul de afaceri ca noi antreprenori”, a declarat Ioana Enache, director general, Amway România, Bulgaria şi Grecia.  

Principalele obstacole în calea antreprenoriatului sunt, în viziunea românilor, teama de eşec – 85% dintre respondenţi, în creştere abruptă faţă de 60% din răspunsuri în 2014 şi cu mult peste media europeană de 69%.

Este interesant că şi contextul social a condus la sporirea nivelului de frică faţă de consecinţe legale, de la 8% in 2014 la 21% în 2015. În plus, numai 19% dintre respondenţi au indicat că societatea românească ar fi prietenoasă cu antreprenorii, în uşoară scădere faţă de 22% in 2014.