S-au remarcat prin performanță și profesionalism și au dus la capăt proiecte complexe. Cei mai buni manageri de resurse umane vor fi premiați la finalul lunii martie în cadrul Galei „Premiilor de Excelență în Management“.
Marile proiecte anunțate anul trecut de marile companii s-au finalizat. Pentru mulți, investițiile de zeci de milioane de euro au însemnat și angajarea a sute de persoane, în special în cazul retailerilor, care au continuat să se extindă agresiv.
Împreună, primii 100 de angajatori din România aveau, în 2015, aproape jumătate de milion de angajați. Dintre aceștia, Kaufland era cel mai mare angajator. Ce va fi anul acesta? În timp ce unii au anunțat deja investiții masive, cu multe zerouri, alții se pregătesc să-și compare rezultatele înregistrate anul trecut. Până li se vor încheia socotelile, în acest număr, vă prezentăm managerii care au avut un rol cheie pentru departamentul de resurse umane.
Helena Thybell, manager global de Resurse Umane al H&M
În ultimii ani, retailerul suedez H&M s-a extins agresiv pe piața din România, ajungând în 2015 la o rețea de 42 de unități și peste 700 de angajați. Numai anul trecut, compania a deschis patru noi magazine, a angajat masiv și, pentru anul acesta, are planuri clare de dezvoltare. În tot acest proces, Helena Thybell, manager global de resurse umane al H&M, a avut un rol foarte important, rol care s-a extins pentru tot ce înseamnă H&M la nivel internațional. Anul trecut, după cinci ani de prezență în piața românească, afacerile H&M au fost de 135 milioane de euro, în primele nouă luni, cu aproape 50% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului anterior. Mai mult, pentru 2016, compania a anunțat, printre altele, „o expansiune rapidă a mai multor branduri“, printre care COS, care ar urma să intre şi pe piaţa românească.
Estera Anghelescu, director Dezvoltare Personal și Employer Branding Kaufland
Spre finalul anului trecut, Kaufland ajunsese deja la 105 magazine în România, cu peste 14.000 de angajați. Aflat în topul celor mai mari angajatori din piața românească, lanţul german de hipermarketuri a avut o creștere a numărului de angajați de peste 1.300 de persoane în 2015. Și tot anul trecut, a deschis cinci magazine în România. Estera Anghelescu, director departament „Dezvoltare Personal și Employer Branding“, s-a implicat activ în toate precesele de recrutare ale companiei, la nivel local. De curând, Kaufland România a primit certificarea internațională ca „Top Angajator“, acordată de Top Employers Institute din Olanda, care demonstrează performanța strategiei și a intrumentelor de resurse umane utilizate în cadrul companiei. Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în șapte țări.
Nicoleta Capătă, director Resurse Umane Flanco Retail
Flanco a investit 10,6 milioane de lei anul trecut, în principal în deschiderea a 12 magazine noi. Datorită acestei extinderi în țară, compania a creat peste 200 de locuri de muncă, ajungând la 1.357 de angajați, la finele anului trecut. Nicoleta Capătă, director Resurse Umane Flanco Retail, a jucat un rol cheie în tot ce ce a înseamnat strategia de dezvoltare a companiei. Din trimestrul IV al anului trecut și până în februarie 2016, Flanco a intrat în zece orașe noi cu magazine stradale. În total, pentru anul acesta, compania și-a propus să deschidă încă 30 de magazine. În 2015, vânzările Flanco Retail au ajuns la 777 milioane de lei, cu o creștere de 17%, în timp ce profitul net a fost de circa 8 milioane de lei, de 3,8 ori mai mare faţă de 2014. De asemenea, vânzările online și cele de pe mobil sunt o prioritate pentru companie, în contextul în care există 11 milioane de utilizatori de internet.
Daniela Vercellino, manager de recrutare EMEA Stefanini
Stefanini, unul dintre principalii jucători globali în externalizarea de servicii IT, prezent de mai bine de zece ani și pe piața din România, a recrutat peste 500 de persoane anul trecut. Pozițiile deschise în cadrul companiei au fost de programatori. Pentru posturile folosite în procesul de recrutare au fost susținute aproximativ 5.000 de interviuri, ceea ce înseamnă, în medie, mai mult de 40 de interviuri pe zi, rata de angajare fiind de circa 7%. Daniela Vercellino, EMEA Recruitment Manager, Stefanini România, a declarat că se vor face recrutări în continuare, iar echipa va fi extinsă, în condițiile în care tocmai a fost semnat un nou contract cu un client global din domeniul FMCG. Recunoscută la nivel mondial, Stefanini se numără printre cele mai mari 100 de companii de IT din lume.
Cristina Șolea, manager de recrutare eMAG
eMAG este cel mai mare magazin online din regiune şi are ca obiectiv atingerea unei cifre de afaceri de un miliard de euro până în 2018. Aflat în continuă expansiune, magazinul online angajează tot mai mult personal de la an la an, Cristina Șolea fiind managerul de recrutare al companiei. Astfel, dacă în 2014 pentru eMAG lucrau 1.015 angajaţi, anul trecut numărul lor a trecut de 1.700 angajaţi. În fiecare an, eMAG organizează un program adresat studenţilor prin care recrutează stagiari. Programul le oferă participanților posibilitatea de a lucra alături de specialiștii eMAG și de a acumula experiența în domenii precum software development, infrastructură IT, content&knowledge management, business intelligence, contabilitate, recrutare, comunicare internă și learning & development. Fondat în 2001 de antreprenori români, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, cu prezență în Bulgaria, Ungaria și Polonia.
Florentina Greger, manager Resurse Umane Zitec
Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum și servicii de online marketing. În primele șase luni ale anului trecut, echipa Zitec a crescut cu 21 de persoane, respectiv cu 20% față de sfârșitul anului trecut, când număra circa 110 membri. Astfel, compania a continuat să crească pe zonele de dezvoltare software, asigurarea calității software, management de proiect, online marketing, dar și în zonele de vânzări, financiar, resurse umane. Potrivit Florentinei Greger, HR Manager Zitec, în funcție de specificul poziției, durata unui proces de selecție poate depăși chiar și o lună și jumătate. Zitec are clienți din țări precum Canada, Marea Britanie, Germania, Italia, Danemarca sau Statele Unite.
Mihaela Popescu, Regional HR Senior Director CEE Oracle
Oracle, cea mai mare companie IT care îşi desfăşoară activitatea pe plan local, a deschis în 2003 primul centru de externalizare al unei multinaţionale IT din România. Dacă în 2004 avea 136 de angajaţi, în prezent numărul lor trece de 3.100. Mai mult, compania continuă să se dezvolte. Creșterea numărului de angajaţi în zona de IT vine ca urmare a diversificării portofoliului de produse, atât prin soluţii dezvoltate intern, cât şi datorită achiziţiilor pe care compania le face la nivel global, potrivit oficialilor companiei. Cu mai mult de 380.000 de clienţi, inclusiv 100 din Fortune 100, şi cu implementări în diferite domenii de activitate din mai mult de 145 de ţări din lumea întreagă, Oracle oferă un pachet optimizat şi perfect integrat de sisteme hardware şi software pentru afaceri.
Mirela Țuțuianu, manager Resurse Umane Altex România.
Altex România este unul dintre cei mai mari jucători în piața românească de retail, cu produse electrocasnice, electronice, IT, comunicații și multimedia. Compania are 92 de magazine, la ora redactării acestui text, în cele mai importante orașe din țară. Echipa Altex România este formată din 2.660 de membri în prezent, dintre care 1.328 au fost angajați anul trecut. Compania va continua să se extindă la nivel național. Cel puțin așa reiese din datele oficiale, prezentate la inaugurarea celui mai nou magazin. Altex a preluat o parte din magazinele Domo, după ce retailerul a anunţat că se va concentra doar pe operaţiunile online, şi oferă clienţilor servicii post-vânzare în toate magazinele sale din țară. De asemenea, compania a deschis deja magazine în locul Domo în mai multe orașe din țară.
Carmen Dumitrache, HR Business Partner BUGS GSC Ericsson România
Înfiinţată în 1994, Ericsson Telecommunications România a contribuit puternic la dezvoltarea industriei locale de telecomunicaţii. Compania a instalat mii de kilometri de fibră optică, a construit prima reţea de telefonie fixă digitală, primele reţele mobile GSM, prima reţea 3G şi prima reţea 4G. De la o echipă de doar 8 persoane, Ericsson s-a transformat într-unul dintre cei mai importanţi angajatori din ţară, cu 3.000 de specialişti de telecomunicaţii ce activează în mai multe departamente: vânzări, Centrulul de Servicii Globale, Field Service Operations şi Global Sourcing Services Office. Ericsson este unul dintre cei mai doriţi angajatori telecom de către specialişti cu pregătire IT. Peste 60% din bugetul Ericsson dedicat cercetării și dezvoltării este investit în Europa și 15.000 dintre cei 25.000 de angajați din acest departament lucrează în Europa.
Carmen Buduru-Călin, manager de recrutare Mega Image Delhaize Group
Deschideri de magazine într-un „ritm accelerat“. Așa au fost caracterizați ultimii ani pentru retailerul Mega Image, care numără aproape 10.000 de angajați în România. Compania a ajuns în 2015 la o rețea de 471 de magazine. Numai în ultimul trimestru al anului trecut, retailerul a deschis încă 40 de magazine noi, estimând atunci afaceri de 650-700 milioane de euro, cu aproape 30% peste valoarea din 2014. Oficialii companiei au declarat că anul 2015 a fost „un an de referință“, în care compania a ajuns la o poziție „consolidată“ pe piață. „În 2016, vom merge mai departe“, spuneau ei la finele anului. Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România. Retailerul face parte din Delhaize Group, înfiinţat în 1867 în Belgia și care operează astăzi pe trei continente.