Ciprul a anuntat ca vanzarea unei parti din rezerva de aur a tarii este printre optiunile este luata in calcul pentru a ajuta la finantarea unei parti din pachetul de asistenta financiara de 10 miliarde de euro dar responsabilitatea finala revine Bancii Centrale de la Nicosia.
Potrivit unui document al Comisiei Europene publicate de Reuters, oficialii ciprioti au acceptat sa vanda aur in valoare de 400 de milioane de euro din rezervele Bancii Centrale pentru a ajuta la finantarea unei parti din programul de sprijin.
La preturile actuale, pentru a strange 400 de milioane de euro Ciprul ar fi nevoit sa vanda 10,36 tone de aur, in conditiile in care la finele lunii februarie rezervele sale de aur se situau la 13,9 tone. Banca centrala a Ciprului a dezmintit informatiile aparute in presa referitoare la intentia sa de a vine o parte din rezervele sale de aur in conformitate cu conditiile programului european de asistenta financiara.
“Guvernul cipriot a prezentat diverse optiuni, inclusiv aceasta. in consultarile sale privind proiectul memorandumului de intelegere, executivul a inclus astfel de optiuni astfel incat am putea avea posibilitatea de a indeplini cerintele financiare”, a declarat Christos Stylianides, purtator de cuvant al guvernului.
In cursul sedintei de tranzactionare de joi, cotatia unciei de aur a scazut la 1.553,10 dolari, cel mai redus nivel din 5 aprilie, apoi a ajuns la 1.557,51 dolari, conform Agerpres.
Datele Bancii Centrale a Ciprului arata ca la sfarsitul lunii februarie valoarea rezervelor de aur se ridica la 563,4 milioane de euro.
Purtatorul de cuvant al guvenului cipriot a confirmat joi ca necesitatile Ciprului in cadrul programului de sprijinire au crescut de la 17,5 la 23 de miliarde de euro. Conform acestor declaratii, Ciprul va fi nevoit sa gaseasca 6 miliarde de euro in plus fata de cele 7 miliarde de euro prevazute in acordul preliminar convenit cu creditorii internationali.
Christos Stylianides nu a spus cum anume va strange Ciprul cele 13 miliarde de euro, dupa ce autoritatile de la Nicosia s-au angajat deja sa introduca masuri de austeritate si sa restructureze sectorul bancar.
Ministrii de finante din zona euro ar urma sa se reuneasca vineri, la Dublin, pentru a discuta detaliile pachetului de asistenta financiara pentru Cipru.
Cipru: Vanzarea aurului este una din optiuni pentru a finanta asistenta internationala
Sursa: Daily Business