Poţi să iei parte la evaziune fiscală fără să fi ştiut? Poţi să fii evazionist fără să urmăreşti niciun avantaj? Deşi par absurde, ipotezele de mai sus sunt posibile pentru guvern care, în drumul dintre Palatul Victoria şi Parlament, a strecurat în proiectul Codului fiscal o prevedere care aruncă anatema fraudei asupra întregului mediu de afaceri.
Frica şi neîncrederea vor scurtcircuita mediul de business dacă va fi aprobată modificarea din proiectul Codului fiscal care arată că, printr-o simplă achiziţie, o firmă sau o persoană poate fi considerată că a participat la evaziune fiscală. Cum se ajunge la o astfel de concluzie? Potrivit proiectului amintit, organele fiscale dau verdictul că respectivul „știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere a TVA era implicată în evaziunea fiscală săvârșită de furnizor/prestator sau de o altă persoană impozabilă care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul de livrări /prestări“. Prin urmare, cumpărătorul pierde dreptul de deducere a TVA. Codul fiscal include déjà prevederi clare privind pierderea dreptului de deducere pentru tranzacţiile cu firme inactive.
Însă, spre deosebire de reglementările existente, modificarea propusă aduce o suprareglementare imposibil de respectat pentru că nu se referă doar la achiziţiile directe, ci la tot lanţul tranzacţional în care pot fi zeci sau sute de firme. De fapt, propunerea transpune în proiectul de lege cazuri din practica organelor de control care au generat abuzuri. De exemplu, în timpul controalelor, inspectorii verifică situaţia furnizorilor. Chiar dacă achiziţiile de la aceştia au fost făcute respectând toate cerinţele legale, faptul că unul dintre ei a devenit ulterior inactiv sau a dispărut pur şi simplu, duce la anularea dreptului de deducere. Mai mult, inspectorii tind să taie deducerile inclusiv atunci când nu furnizorul direct, ci oricare dintre furnizori, în amonte sau în aval, este evazionist. În acest mod, recuperează banii nu de la cel care a păgubit statul, ci de la contribuabilii corecţi. Abuzul este evident, atâta timp cât fraudatorii au putut face tranzacţii în baza unui cod de TVA acordat chiar de Fisc.
Care sunt consecinţele?
Pe lângă pierderea banilor, apar şi alte probleme atunci când o firmă este considerată parte a evaziunii, cum ar fi: blocarea conturilor şi/sau a activelor prin luarea de măsuri asiguratorii în cazul în care dreptul de deducere este anulat de un control al Antifraudei Fiscale sau chiar a activităţii până la finalizarea unei inspecţii fiscale – care are loc după controlul Antifraudei, dar care nu are termen precis pentru declanşare -, sau sesizarea organelor penale. „Este ignorată buna credinţă a contribuabililor care poate fi dovedită atât cu plata facturilor, cât si cu documente justificative în limitele impuse de Codul fiscal - facturile, codul de TVA al furnizorului, existența fizică a bunurilor etc. - şi, nu în ultimul rând, sunt afectate relaţiile de business, pentru că multe companii vor refuza să mai încheie, de exemplu, tranzacţii cu parteneri de afaceri noi, al căror istoric nu îl cunosc“, spune Eugenia Ion, tax consultant Contexpert.
„Curtea Europeană de Justiţie, care are o jurisprudență constantă și în ceea ce privește frauda în materie de TVA, consideră că dreptul de deducere al unui contribuabil nu poate fi afectat dacă nu ştia sau nu ar fi avut cum să ştie că este implicat într-o fraudă de TVA. Este extrem de grav că autorii Codului lasă la latitudinea organelor fiscale dreptul de a aprecia dacă un contribuabil ştia sau ar fi trebuit să ştie. Este o evidentă depăşire a atribuţiilor acestora. Stabilirea unei astfel de situaţii de fapt este clar de competenţa instanţelor judecătoreşti sesizate de organele de cercetare penală“, arată Ruxandra Jianu, partener Biriş Goran. În prezent, proiectul Codului fiscal se află în dezbaterea parlamentară, urmând să fie votat până la sfârşitul actualei sesiuni care se încheie în iunie.
Organul fiscal competent poate refuza dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile unei persoane impozabile dacă respectiva persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participă la o operațiune implicată în evaziune fiscală privind TVA, această fiind considerată că a participat la evaziunea fiscală, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor impozabile efectuate de aceasta în aval. Revine organelor fiscale competențe sarcina să stabilească elementele obiective care permit să se concluzioneze că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere a TVA era implicată în evaziunea fiscală săvârșită de furnizor/prestator sau de o altă persoană impozabilă care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul de livrări /prestări. - art. 11 alin. 12 din proiectul Codului Fiscal