Competiția DefCamp Capture the Flag și-a desemnat finaliștii, după etapa de calificări online desfășurată în perioada 22-23 septembrie. S-au înscris aproximativ 1.000 de participanți din 97 de țări, iar organizatorii estimează peste 3.800 de jucători unici.
Prima fază s-a desfășurat în perioada 22-23 septembrie și a constat în 24 de ore de competiție intensă, timp în care echipele au fost provocate să identifice și să exploateze vulnerabilități în mai multe sisteme informatice și aplicații pregătite de organizatori. Problemele acoperă aproape în întregime spectrul de cunoștințe esențial pentru un specialist în securitate cibernetică, de la exploatarea aplicațiilor web sau a unor servicii informatice până la criptografie, steganografie, limbaje de programare, rețelistică, securitate pe Blockchain, criminalistică informatică etc.
Primul loc a fost ocupat de echipa P4 din Polonia, care a dominat competiția, urmată de HackingForSoju din Suedia, care participă pentru a patra oară la concursul organizat de DefCamp. Echipa Cblc din Rusia ocupă a treia poziție în top. Din România s-au calificat două echipe în topul celor 15 finaliste.
Mai multe pe Start-up