Concurs mondial de sport electronic la Bucuresti. Intreceri si pe telefoane mobile

Concurs mondial de sport electronic la Bucuresti. Intreceri si pe telefoane mobile

Evenimentul de sport electronic DreamHack se reintoarce, in aceasta toamna. Competitia va avea loc pe 14 si 15 septembrie, la Sala Polivalenta din Bucuresti.

Daca in editia anterioara jucatorii s-au “luptat” in turnee de StarCraft 2, Counter-Strike 1.6 si League of Legends, la DreamHack Bucuresti 2013 acestia se vor intrece in competitii de StarCraft 2, League of Legends, Counter-Strike: Global Offensive si Dota 2.

O noutate a evenimentului care se va desfasura in perioada 14 – 15 septembrie 2013 este data de faptul ca vor exista competitii si pe console si pe telefoane mobile.

Evenimentul din 2012 a fost foarte bine primit atat de jucatori, cat si de spectatori si parteneri, insa editia din acest an il va depasi cu siguranta si va stabili noi recorduri. Pentru a creste popularitatea Romaniei in randul comunitatii internationale de sport electronic ne-am propus sa atragem si mai multi participanti din intreaga lume si, bineinteles, un numar cat mai mare de spectatori”, a declarat Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro, organizatorul DreamHack Bucuresti 2013.

Potrivit acestuia, ComputerGames.ro a obtinut licenta de organizare a evenimentelor DreamHack pentru Romania, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Turcia, Cehia, Slovacia si Polonia.

Contractul, semnat pe o perioada de trei ani, ne va permite sa organizam evenimente DreamHack si in unele din aceste tari, in urmatorii ani”, a completat Silviu Stroie.

DreamHack Bucuresti 2012 a fost a patra si ultima etapa din calendarul de anul trecut al DreamHack Eizo Open, a carei finala a avut loc in perioada 22 – 25 noiembrie la Jonkoping, in Suedia.

La evenimentul din Romania au participat circa 200 de jucatori, veniti din peste 20 de tari. Acestia si-au disputat premii in bani, dar si participarea directa sau castigarea de puncte pentru accederea la marea finala a turneului din Suedia.

Editia de anul trecut a DreamHack Bucuresti a reusit sa atraga 4.000 de spectatori in cele doua zile de eveniment. Online, acesta a strans, pe 20 si 21 octombrie, 1.076.662 de vizite si o audienta de 375.924 de clienti unici. In medie, fiecare vizitator unic a urmarit transmisiunile online pret de circa 100 de minute.

Topul tarilor in care s-au inregistrat cele mai multe vizite pe parcursul evenimentului este format din Germania (201.315 vizite), Statele Unite (163.095), Romania (91.130), Suedia (75.429), Polonia (66.142), Rusia (65.291), Franta (51.201), Marea Britanie (45.333) si Canada (41.173).

Dolce-Sport.ro, alaturi de 20 televiziuni si site-uri de pe 3 continente, au transmis in direct evenimentul care s-a desfasurat pe o suprafata de 3.500 de metri patrati.

Show-ul din aceasta toamna va fi transmis online de Romtelecom pe www.dolce-sport.ro si pe canalul TV de sport al companiei cu acelasi nume.