Corlatean: Romaniei i se cer criterii abuzive si discriminatorii pentru aderarea la Schengen

Corlatean: Romaniei i se cer criterii abuzive si discriminatorii pentru aderarea la Schengen

Romaniei i se cer criterii abuzive si discriminatorii pentru aderarea la Schengen, a declarat, joi, ministrul de Externe, Titus Corlatean, avertizand ca va fi mai complicat de aderat la acest spatiu daca nu se obtine o decizie favorabila la Consiliul JAI din decembrie, potrivit Mediafax.

"Nu acceptam procese care sunt necredibile, (...) abuzive si discriminatorii. Abuzive pentru ca nu exista fundament juridic legal european pentru a adauga alte asa-zise criterii la cele care sunt standard si discriminatorii pentru ca acest tip de argumente n-au fost folosite fata de alte state", a declarat ministrul Afacerilor Externe, explicand ca in 2007 au fost invitate sa adere la Schengen noua state, iar cateva dintre ele nu indeplineau toate criteriile, dar "li s-a acordat un termen, dupa data aderarii, pentru a pune in practica acele chestiuni".
 
Intrebat daca mai exista vreo speranta pentru o decizie favorabila la Consiliul JAI din decembrie, Titus Corlatean a subliniat ca Romania mizeaza pe aceasta solutie, mai ales ca pe agenda provizorie este inscris deja proiectul de decizie cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen.
 
"Mergem pe premisa ca in baza Consiliul JAI din martie sa putem lua o decizie (...). Daca unii vor ramane blocati in decizia lor interna de a conexa totusi (aderarea la Schengen - n.r.) cu MCV, asta e, decembrie va trece si va trebui sa reluam aceste discutii ulterior, dar o spun foarte clar va fi mai dificil pentru ca, dupa decembrie urmeaza o perioada de pre-campanie si campanie electorala pentru Parlamentul European, urmeaza alegeri municipale si locale in Franta. Daca nu e decembrie s-ar putea sa fie mai complicat. Decembrie ar fi un termen rezonabil de bun pentru luat o decizie", a declarat Titus Corlatean.
 
Ambasada Olandei la Bucuresti a precizat, la 8 octombrie, ca Haga va astepta raportul MCV din 2014 pentru a lua o decizie privind aderarea Romaniei la Schengen, subiect care ar fi trebuit sa fie dezbatut la Consiliul JAI din decembrie 2013.
 
"Guvernul olandez va astepta raportul MCV pentru a-si stabili pozitia, in stransa cooperare cu alte state membre, in ceea ce priveste aderarea Romaniei la Schengen", se arata in raspunsul Ambasadei olandeze la Bucuresti.
 
Aceasta subliniaza ca este important ca Romania sa continue sa ia "masuri ireversibile si de durata in vederea introducerii si implementarii reformelor in justitie si a luptei impotriva coruptiei, asa cum s-a stabilit intre Romania si Uniunea Europeana".
 
Raportul privind Mecanismul de Cooperare si Verificare pentru Romania va fi publicat la "inceputul anului 2014", a anuntat la 8 octombrie, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray.
 
Initial, Comisia Europeana anuntase ca raportul va fi publicat in decembrie 2013. Aderarea Romaniei si a Bulgariei la spatiul Schengen a fost inclusa pe agenda Consiliului JAI din decembrie 2013.
Sursa: Incont.ro