Când vor să schimbe şefii, multe companii, în special multinaţionalele, caută să aducă „nume” care au avut succes la concurenţă sau în altă parte.

Cu cât „numele” este mai cunoscut în piaţă, mai vizibil, cu atât şansele de a fi recrutat sunt mai mari. Sunt CEO care s-au plimbat prin companii din diferite domenii fără ca primul lor succes să fie atins şi replicat în celelalte firme. De fapt, sunt CEO de meserie, primii pe lista firmelor de recrutare şi cei mai abordabili în schimbarea jobului.

Cu toate că acţionarii şi proprietarii firmelor ştiu că directorul recrutat le poate pleca imediat dacă primesc o ofertă mai bună, totuşi mizează pe el, iar directorul de HR răsuflă uşurat. În cazul în care CEO-ul ales nu este bun, responsabilitatea alegerii lui nu le aparţine. Responsabilitatea este a CV-ului, a poziţiilor anterioare şi a faptului că un board preferă să aleagă un nume decât pe cineva outsider.

Când este să alegi un outsider, iar acesta eşuează, pot să cadă multe capete: cine l-a adus, cine l-a promovat, cine a garantat pentru el, având în vedere că nu avea un CV pe măsură.

Ca la investiţii, în cazul în care vă uitaţi în hârtiile prin care vi se prezintă un fond sau altul şi sunteţi „hăituiţi” cu diferite oferte de plasare a banilor, rezultatele trecutului nu reprezintă o garanţie pentru viitor. Dacă vine o criză, toţi banii voştri plasaţi în fonduri de investiţii, care au avut succes în trecut, sunt pierduţi peste noapte şi nimeni nu va mai răspunde la telefon.

Totuşi, fondurile de investiţii, de toate felurile, reuşesc să găsească în fiecare lună clienţi care să investească în titlurile lor. Lăcomia trecutului şi a câştigurilor este mai puternică decât prudenţa viitorului.

Citeste tot articolul pe BusinessMagazin.ro