Goldman Sachs: Pretul petrolului, pe punctul de a se prăbuşi la 20 de dolari barilul

Prețurile petrolului au fost pe tobogan în ultimul an. West Texas Intermediate WTI s-a prăbuşit în 2014 de la peste 100 de dolari barilul, la doar 45 de dolari la începutul acestui an, scrie portalul de ştiri Business Insider.

După ce a recuperat puţin şi a ajuns la aproximativ 60 de dolari barilul la începutul verii, prețurile au căzut la pământ din nou, ajungând la 45.12 dolari pe baril astăzi. Dar s-ar putea să coboare şi mai mult.

Astfel, preţul unui baril de petrol ar putea ajunge la doar 20 de dolari în curând, potrivit analiștilor Goldman Sachs, conduşi de analistul Jeffrey Currie.

Există un mare surplus de petrol în lume, iar preţul este dus în jos atât de oferta generoasă și cererea slabă, iar acest lucru ar putea părăsi face ca preţurile să ajungă la niveluri record care nu a mai fost văzute în ultimele decenii. Iată un fragment din cea mai recent notă a Goldman în privinţa petrolului:

„Piața petrolului este chiar mai excedentară decât ne-am așteptat și credem că acest surplus va persista în 2016 în urma creșterii producției OPEC, aprovizionării cu petrol non-OPEC și încetinirea creșterii Chinei, cu riscurile aferente... Deși nu este cazul nostru de bază, probabilitatea ca prețurile petrolului să scadă la astfel de niveluri, pe care le estimăm la aproape 20 de dolari barilul, devine tot mai mare pe măsură ce cresc stocurile.”

Sursa: Capital.ro