Guvernul va efectua la sfarsitul lunii iulie prima rectificare bugetara din acest an. Spera ca astfel vor fi asigurate fonduri care sa faca posibila reducerea TVA la paine, masura care ar putea fi insa aplicata, probabil, doar din luna septembrie, potrivit premierului Victor Ponta.
"Eu sunt optimist ca una din promisiunile importante ale USL, cea referitoare la scaderea TVA pe tot lantul la paine, sunt optimist - vedeti cum spun, ca sa nu se supere ministrul de Finante si ministrul Bugetului - ca la rectificarea care va avea loc in aceasta luna vom putea sa ne tinem de cuvant", a spus Victor Ponta, transmite Mediafax.
Premierul a precizat ca reducerea TVA la paine, anuntata initial pentru luna iulie, nu va putea fi aplicata nici de la 1 august, deoarece rectificarea bugetului este prevazuta sa fie efectuata la 30 iulie, ci "probabil 1 septembrie, daca totul este foarte bine".
Victor Ponta a explicat totodata ca este necesar sa existe si o opinie favorabila din partea FMI.
In mai, prim-ministrul a declarat ca pentru proiectul de reducere a TVA la paine va trebui sa fie alocata 250 milioane lei, Fondul Monetar International transmitand Guvernului sa aloce acesti bani din alta parte si sa nu mearga doar pe ideea ca ii va recupera din evaziunea fiscala.
Un document al Ministerului Finantelor, redactat in primavara acestui an, arata ca reducerea TVA la paine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ si, desi "cel putin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii in urmatorii ani, pe termen scurt trebuie gasite alte surse de venit care sa compenseze pierderea imediata, surse care insa in prezent nu pot fi asigurate.
Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, preciza insa atunci ca TVA va fi redusa la paine incepand cu luna iulie, deoarece reprezinta un angajament politic al USL.