Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), confederație patronală reprezentativă la nivel național solicită ca în viitoarea structură a Ministerului Energiei să existe un Departament dedicat întreprinderilor mici și mijlocii.
Noul departament ar urma să asigure exercitarea funcţiilor de:
elaborare a strategiilor si punerea in aplicare a prevederilor Legii nr.62/2014 privind IMMurile;
reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi celelalte domenii conexe;
reprezentare, prin care se asigură, în condiţiile legii, în numele statului român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;
aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană pentru sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii și al celui cooperatist;
coordonare a oficiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie şi în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi obligaţiilor ce le revin în condiţiile legii;
reprezentare a intereselor IMM-urilor în relația cu instituţiile şi autorităţile publice;
mediere de credite pentru IMM-uri, la nivelul fiecărui judeţ, dupa model francez, care să asigure realizarea a 3 scopuri: creşterea creditării IMM-urilor, oferirea de soluţii întreprinderilor, în special sectorului IMM, pentru a obţine finanţări de la bănci şi sesizarea Guvernului în cazul apariţiei unor probleme nerezolvate majore;
elaborare (şi depunere) a unei liste competitive de programe de susţinere a IMM-urilor din România care să fie finanţate din Programul de relansare economică a U.E. lansat de Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.
Propunerea CNIPMMR ca în viitoarea structură a Guvernului României să existe un departament dedicat întreprinderilor mici și mijlocii are în vedere necesitatea asigurării de către minister a unui număr important de atribuții specifice, vizând:
elaborarea şi monitorizarea implementării proiectelor şi programelor pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi a societăţilor cooperative, precum şi pentru creşterea competitivităţii şi eficienţei acestora în condiţiile mediului concurenţial şi al fenomenelor specifice economiei de piaţă;
corelarea şi monitorizarea îndeplinirii planurilor de măsuri elaborate de autorităţile publice interesate, pentru aplicarea în România a Small Business Act (S.B.A);
monitorizarea îndeplinirii prevederilor din domeniile dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri și cooperaţiei, cuprinse în acordurile guvernamentale încheiate de România cu alte state; reprezentarea şi participarea, în numele statului român, la activitatea organizaţiilor internaţionale din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri,
profesiilor liberale, cooperaţiei şi turismului;
elaborarea strategiilor şi planurilor de acţiune aferente domeniului întreprinderilor mici şi mijlocii și cooperaţiei; corelarea şi monitorizarea îndeplinirii activităţilor şi acţiunilor cuprinse în Planul naţional de reformă (P.N.R.) și celelate documente strategice la nivel național pentru domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri și cooperaţiei;
derularea sau coordonarea programelor şi proiecte cu finanţare externă;
reprezentarea statului în exerciţiul tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce îi revin în calitate de acţionar majoritar al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - F.N.I.M.M. - S.A. - I.F.N. şi al Fondului Român de Contragarantare;
implementarea politicilor în domeniul mediului de afaceri în scopul respectării recomandărilor şi angajamentelor cu privire la "reforma reglementărilor" formulate de Comisia Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - O.E.C.D. - Investment Compact;
îndeplinirea obiectivelor stabilite de Comisia Europeană prin Programul de acţiune, în vederea reducerii constrângerilor şi a barierelor administrative în Uniunea Europeană;
identificarea, măsurarea şi optimizarea costurilor administrative ale IMM-urilor impuse de reglementările cu impact asupra derulării afacerilor şi acţionează direct sau în cooperare cu celelalte autorităţi interesate pentru reducerea acestora;
promovarea unui mediu de afaceri stimulativ, concurenţial, corect şi integru pentru IMMuri și cooperație;
reprezentarea permanentă, pe proiectele specifice mediului de afaceri, a intereselor statului român în cadrul organizaţiilor internaţionale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Reţeaua Internaţională pentru IMM (INSME), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, asigurând coordonarea programelor şi activităţilor desfăşurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;
îndeplinirea atribuţiilor de organism intermediar în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, conform acordului de delegare încheiat prin acordul părţilor cu Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice";
coordonarea implementării politicilor în domeniul IMM-urilor și mediului de afaceri în scopul respectării recomandărilor şi angajamentelor cu privire la "reforma reglementărilor" formulate de Comisia Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică;
coordonarea îndeplinirii obiectivelor stabilite de Comisia Europeană prin Programul de acţiune, în vederea reducerii constrângerilor şi a barierelor administrative;
monitorizarea activităţilor de identificare, măsurare şi optimizare a costurilor administrative ale IMM-urilor, impuse de reglementările cu impact asupra derulării afacerilor şi acţionează direct sau în cooperare cu celelalte autorităţi interesate pentru reducerea acestora.
De asemenea, propunerea CNIPMMR are în vedere importanța sectorului întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național (98% din întreprinderi fiind IMM), importanță recunoscută și la nivel european, întreprinderile mici și mijlocii fiind considerate o prioritate politică pentru UE, ele constituind peste 98% din întreprinderile europene, furnizând peste 67% din locurile de muncă în sectorul privat din UE și generând 58% din valoarea adăugată brută generată de întreprinderi în UE.
IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei României, reprezentând un factor cheie pentru creștere economică, inovare, ocupare a forței de muncă și integrare socială.
Flexibilitatea și adaptabilitatea sectorului IMM sunt trăsături esențiale pentru depășirea perioadelor de criză economică, fiind extrem de relevante pentru perioada actuală de recesiune.
Și nu în ultimul rând, propunerea CNIPMMR are în vedere și necesitatea valorificării oportunităților de finanțare din Programul de relansare economică a U.E. lansat de Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în valoare de 315 miliarde €, din care 75 miliarde € pentru IMM-uri, departamentul dedicat întreprinderilor mici și mijlocii urmând să elaboreze şi să depună o listă de programe de susţinere a IMM-urilor din România care să fie finanţate prin noul mecanism.
IMM-urile vor secretar de stat din randul lor in Ministerul Energiei
Sursa: www.dailybusiness.ro