Incepe „Prima Casa” 2015. Cati bani da statul

Incepe „Prima Casa” 2015. Cati bani da statul

Băncile au la dispoziţie un plafon total de garantare de 2,64 miliarde de lei în cadrul programului Prima Casă în 2015, sumă care include plafonul alocat pentru anul în curs, la care se adaugă diferenţa rămasă neutilizată din plafonul anului 2014, se arată într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) transmis, luni, Agerpres.

Instituţia a anunţat demararea etapei a şaptea a programului, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului finanţelor publice nr.98/ 2015, în data de 30 ianuarie 2015, care stabileşte comisionul anual de gestiune pentru emiterea unei garanţii la acelaşi nivel cu cel anterior, respectiv 0,49%/an aplicat la soldul finanţării.

‘Din momentul publicării comisionului, băncile partenere pot să trimită FNGCIMM solicitări de garantare pentru aprobarea dosarelor depuse de către beneficiarii programului Prima Casă. Până la alocarea efectivă a plafonului aferent anului 2015, finanţatorii participanţi în Program pot transmite solicitările de garantare în limita diferenţei alocate şi rămase neutilizate din plafonul anului 2014′, se precizează în comunicat.

Pentru 2015, Guvernul a aprobat acordarea de garanţii guvernamentale pentru achiziţionarea unei locuinţe prin programul Prima Casă în valoare de 2,5 miliarde de lei. În cadrul programului, sunt partenere 17 bănci care activează pe piaţa din România.

Sursa: Money.ro