Vast Resources, companie minieră de origine britanică, a investit în 2015 în România peste 4,5 milioane de dolari. Investiția a fost făcută la cele două mine administrate de companie pe teritoriul țării noastre: la Băița Plai, județul Bihor și în Mănăilă, județul Suceava.
Sumele atribuite au vizat activități precum întreținerea infrastructurii celor două mine, dotarea minelor cu echipamente noi, mentenanța celor două situri, proiecte de mediu și formarea profesională a angajaților.
„Cultura minieră vastă a României ne-a convins că merită să investim în această țară. Am descoperit că aici există deja forță de muncă de înaltă calificare și că aceasta are experiență în extragerea minereului polimetalic. Suma investită până acum în proiectele din România a avut rolul de a pregăti minele și personalul pentru reînceperea activității. Pe termen lung, Vast Resources va investi constant atât în proiectele miniere, cât și în comunitățile din jurul acestora”, a declarat Andrew Prelea, Președinte și Director Executiv al Vast Resources (România).
Odată cu începerea activității companiei în România, numărul de angajați ai celor două mine a crescut cu peste 50%. Astfel, compania are, în prezent, un număr de 180 de angajati, cifră care se previzionează că se va dubla până la finele anului 2016.
În același timp, Vast Resources s-a asigurat că, înainte de a se întoarce în mină, inginerii minieri au participat la cursuri de specializare, siguranță, sănătate și management.
Compania de explorare și exploatare minieră Vast Resources a reînceput activitatea în cariera Mănăilă în luna august a anului trecut, urmând ca în cursul anului 2016 să demareze lucrările și la Mina Băița.
Activitatea companiei în România vizează exploatarea de materiale polimetalice iar investițiile pe termen lung vor avea în vedere atât întreținerea și reabilitarea minelor, cât și instruirea angajaților, respectiv sprijinirea comunităților din apropiere.
Compania Vast Resources a fost fondată la sfârșitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe și Africa de Sud. În completarea activității din Africa, în mai 2013, Vast Resources și-a îndreptat atenția către România, în vederea dezvoltării strategiei de business. Compania utilizează cea mai nouă tehnologie de explorare, cum ar fi software-ul de gestionare a datelor spațiale, vizualizare 3D, noile tehnici de modelare geofizice, geochimie și elemente de managementul riscului, care au scopul de a susține proiectele în procesul de dezvoltare pe termen lung.
Investitie britanica de peste 4,5 milioane de dolari in doua mine din România
Sursa: www.dailybusiness.ro