Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii 53/2003, Codul Muncii, avand ca initiatori 60 de deputati si senatori PSD, a fost respinsa in aprilie de Senat, in calitate de prima Camera sesizata, si a fost adoptata de Camera Deputatilor, forul legislativ decizional, in 3 decembrie 2014.

 

Conform expunerii de motive, prin aceasta reglementare s-a avut in vedere continuarea transpunerii Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de munca temporara.

 

Astfel, modificarile au avut la baza faptul ca dispozitiile Directivei nu disting cu privire la natura contractului de munca temporara, nu se face deosebirea cu privire la durata determinata sau nedeterminata a acestuia. De asemenea, prevederile Directivei stabilesc ca lucratorul lucreaza temporar numai la intreprinderea utilizatoare.

 

In urma adoptarii acestei legi, parlamentarii liberali au sesizat in 9 decembrie Curtea Constitutionala cu privire la unele prevederi ale legii pentru modificarea si completarea Codului muncii.

 

"Adoptarea acestei legi aduce mari prejudicii, deoarece prin intrarea ei in vigoare se va ajunge la concedierea si trimiterea in somaj a unui numar de aproximativ 100.000 salariati, reducerea majora a sansei primului job pentru tineri, pierderi importante la bugetul de stat, de aproximativ 132 milioane de euro anual - provenite din necolectarea de taxe si impozite si evaziune fiscala rezultata din munca la negru, dar si cresterea cu peste 36 de milioane de euro anual a cheltuielilor suplimentare din bugetul asigurarilor sociale, prin scoaterea de pe piata muncii a zeci de mii de angajati si lipsirea acestora de accesul la contracte de munca temporara, pana la gasirea unui post permanent", declara atunci purtatorul de cuvant al grupului PNL din Camera Deputatilor, Cristina Pocora.

 

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputatilor stabileste introducerea la articolul 92 a doua noi alineate, (3) si (4), cu urmatorul cuprins: "(3) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care il primeste salariatul utilizatorului, care presteaza aceeasi munca sau una similara cu cea a salariatului temporar. (4) In masura in care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luandu-se in considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de munca si care presteaza aceeasi munca sau una similara, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul utilizatorului".

 

Modificarile de la articolul 145 la care se face referire in sesizarea PNL stabilesc, la alineatul (2), ca "durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste in contractul individual de munca, cu respectarea legii si a contractelor colective de munca aplicabile", iar, la alineatul (4), ca "la stabilirea duratei concediului de odihna anual, perioadele de incapacitate temporara de munca si cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal si concediului pentru ingrijirea copilului bolnav se considera perioade de activitate prestata".

 

La alineatul 5 se mentioneaza ca, in situatia in care incapacitatea temporara de munca sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru ingrijirea copilului bolnav a survenit in timpul efectuarii concediului de odihna anual, acesta se intrerupe urmand ca salariatul sa efectueze restul zilelor de concediu dupa ce a incetat situatia de incapacitate temporara de munca, de maternitate, de risc maternal ori cea de ingrijire a copilului bolnav, iar cand nu este posibil urmeaza ca zilele neefectuate sa fie reprogramate.

 

In plus, alineatul 6 prevede ca salariatul are dreptul la concediu de odihna anual si in situatia in care incapacitatea temporara de munca se mentine, in conditiile legii, pe intreaga perioada a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat sa acorde concediul de odihna anual intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care acesta s-a aflat in concediu medical.