Misiunea comuna a Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europene (CE) si Bancii Mondiale (BM) incepe marti a saptea si a opta evaluare a acordului stand by cu Romania.
In cadrul vizitei, programata sa se deruleze pana pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evolutiile recente ale economiei romanesti si bugetul pe 2013.
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat, duminica seara, la Realitatea TV, ca spera ca in prima saptamana a misiunii sa fie incheiate discutiile pe buget, astfel incat acesta sa fie trimis in Parlament. El a subliniat ca bugetul pentru 2013 nu este unul de austeritate, ci este un buget de dezvoltare.
“In 2013 nu este un buget de austeritate ci este un buget de dezvoltare. si Comisia Europeana si FMI nu au ceva impotriva acestui lucru. Este foarte bine. Este primul lor interes. Ei ne-au imprumutat cu 20 miliarde euro. Este interesul bancii creditoare sa isi recupereze banii. Primul lor interes este sa mergem bine, sa producem mai mult de 20 miliarde ca sa le dam si lor banii. Nu cred ca intentia lor ar putea fi una de a te stopa in dezvoltarea economica, pentru ca numai prin dezvoltarea Romaniei puteam sa le si returnam banii”, a spus Voinea, citat de Agerpres.
Acesta a precizat ca, in negocierile cu FMI, o zona distincta a discutiilor este cea de reforme structurale, “unde vor fi facute comparatii cu ceea ce ne-am angajat in septembrie, cand am intrat in boardul Fondului cu angajamentele de atunci”.
“Cred ca acum noul Guvern va accelera reformele structurale si e foarte important sa faca asta”, a precizat Voinea.
Valoarea totala a actualului acord al FMI cu Romania este de 3,6 miliarde de euro, reprezentand aproximativ 300% din cota pe care Romania o are la Fond. La sfarsitul lunii septembrie, la incheierea celei de-a sasea revizuiri a acordului de tip preventiv, Boardul FMI a disponibilizat o noua transa, in valoare de 430 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a 519,2 milioane euro (663,1 milioane dolari).
Misiunea comuna a FMI, CE si BM vine in Romania pentru a 7-a si a 8-a evaluare a acordului stand-by
Sursa: Daily Business