Noi legi pentru achiziţiile publice, de la 1 ianuarie 2016

Noul pachet de legi privind achiziţiile publice dorim să treacă prin Parlament până la finalul acestui an, astfel încât noul cadru legislativ să poată fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2016, a declarat luni ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

 

"Am rugat ca, în cazul în care mai sunt propuneri, şi cu siguranţă vor mai fi propuneri de îmbunătăţire (a legislaţiei, n.r.), acelea să fie făcute cât mai repede astfel încât, până la final de an, să poată fi acest nou pachet de legi trecut prin Parlament, iar de la 1 ianuarie 2016 să putem aplica noul cadru legislativ. Este, desigur, un proces complex. Nu se referă strict doar la actele normative. Am mai spus-o şi o repet: trebuie să avem pe de o parte un cadru legislativ clar, coerent, un sistem achiziţional bine pus la punct, dar mai ales resursa umană. Fără oameni pregătiţi în sistem, cu o salarizare adecvată, şi cu un statut aparte, în sensul de a fi protejaţi de lege, aşa cum sunt auditorii", a menţionat Eugen Teodorovici, la ieşirea de la discuţiile privind pachetul de patru legi pentru achiziţii publice, care au avut loc la Grupul PSD din Senat. 

Ministrul Finanţelor a subliniat că "este o solicitare, făcută în mod expres de Comisia Europeană, ca toţi cei care sunt implicaţi în ceea ce înseamnă achiziţii publice să fie remuneraţi substanţial pentru a fi un motiv în plus de a rămâne în sistem". 

"Altfel, vom risca ceea ce am riscat, din păcate, ani de-a rândul, ca oamenii, odată ce sunt pregătiţi, să părăsească sistemul pentru alte zone, plecând iar şi iar şi necapitalizând niciun fel de expertiză la nivelul acestor entităţi", a mai spus ministrul Finanţelor. 

În ceea ce priveşte nivelul salarial, Eugen Teodorovici a subliniat că "este o discuţie ca principiu, în momentul de faţă". "Vom vedea prin noua lege a salarizării cum vom putea face acest lucru. Este un aspect trecut şi în strategia de achiziţii publice pe care Guvernul a aprobat-o acum ceva timp, iar fără acest stimulent financiar lucrurile nu pot să atingă ceea ce ne dorim cu toţii", a mai spus Teodorovici. 

Ministrul Finanţelor a mai declarat joi că este nevoie de personal calificat care să lucreze în domeniul achiziţiilor publice şi care să fie remunerat "pe măsură" şi a solicitat crearea unei baze de date cu toate persoanele implicate în achiziţii publice, care să fie verificate, pentru a evita astfel orice fel de situaţie de posibil conflict de interese între aceste persoane şi companiile care vin să liciteze.

 AGERPRES

Sursa: capital.ro