Netflix continuă investițiile în conținutul european, iar în cadrul Web Summit, eveniment care are loc zilele acestea în Lisabona, americanii au anunțat noi proiecte produse pe continentul nostru.
Pe lista acestora se numără primul serial original din Norvegia și un nou serial din Spania.
Este vorba despre Ragnarok, primul serial norvegian original Netflix, o poveste de dramă bazată pe mitologia nordică, care se extinde în moduri noi și surprinzătoare. Povestea este adusă de scenaristul premiat Adam Price (Borgen, Ride Upon the Storm) și SAM Productions, o companie de producție daneză. Serialul va fi filmat în Norvegia și Danemarca.
De asemenea, Alma este cel mai recent serial spaniol Netflix, o dramă supranaturală destinată adulților, scrisă de Sergio G. Sánchez (Marrowbone, The Orphanage), și produsă de Belén Atienza (Jurassic World: Fallen Kingdom, Marrowbone), Sandra Hermida (Arde Madrid, Marrowbone) și Jesús de la Vega (Intruders, Hierro).
Mai multe pe Start-up.ro