Noile plafoane pentru plăţile cash se aplică din mai

Legea privind limitarea plăţilor în numerar 70/2015 va intra în vigoare pe 9 mai, după ce a fost publicată azi în Monitorul Oficial. Legea impune plafoane şi pentru alte persoane decât cele juridice, cum ar fi liber profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, persoane fizice care desfăşoară activităţi independente, persoane fizice.

Specialiştii Contexpert au inventariat noutăţile legii 70/2015 comparativ cu reglementările aflate acum în vigoare prevăzute de  Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996.

Care sunt noutăţile legii 70/2015?

Vor fi introduse limitări legale pentru următoarele operaţiuni cu numerar, prin legea 70/2015:

încasări şi plăţi efectuate de alţi operatori economici decât persoanele juridice, respectiv: liber profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, persoane fizice care desfăşoară activităţi independente şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică;

încasări şi plăţi derulate între operatorii economici şi persoanele fizice, reprezentând contravaloarea livrării de bunuri şi prestării de servicii, dividende, cesiuni de creanţe, împrumuturi şi alte forme de finanţare;

încasări şi plăţi între persoanele fizice.

În prezent, prin  Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996, există doar plafoane zilnice pentru plăţile în numerar între persoanele juridice, de:

10.000 lei/zi - plăţi în numerar către persoane juridice

5.000 lei/zi - plătă în numerar către acelaşi furnizor

10.000 lei/zi –plată în numerar către magazine cash&carry

Legea 70/2015 impune următoarele plafoane:

Operaţiunile în numerar efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierişi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane vor fi limitate astfel:

încasări de 5.000 lei/zi de la o persoană

încasări ale magazinelor cash&carry  de 10.000 lei de la o persoană;

plăţi de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de 10.000 lei/zi;

plăţi către magazinele cash&carry  de 10.000 lei;

plăţi din avansuri spre decontare de 5.000 lei, zilnic,  pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Plafoane pentru persoane fizice

Încasările şi plăţile în numerar între persoanele fizice sunt limitate la 50.000 lei/tranzacţie, fiind interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari. Sunt exceptate încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de BNR sau autorizate în alt stat membru al UE şi notificate către BNR, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi.

Încasările în numerar de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii sunt plafonate zilnic la 10.000 lei de la o persoană.

Plăţile în numerar către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări sunt plafonate  zilnic la10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.

Plăţile fragmentate nu sunt interzise în cazul contractelor cu plata în rate.

Plafoanele se aplică şi încasărilor/plăţilor în valută. Încadrarea în plafoane se face în funcţie de cursul de schimb, comunicat de BNR la data efectuării operaţiunilor.

Vor fi interzise plăţile şi încasările fragmentate:

încasările fragmentate în numerar pentru facturi de peste 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor cash &carry

facturile fragmentate pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei către cash&carry

plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile de peste 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către cash&carry

încasările fragmentate de la o persoană cu o valoare mai mare de 10.000 lei

fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.

Cât cresc sancţiunile?

În prezent, amenzile contravenţionale pentru depăşirea plafoanelor sunt de la 5.000 la 10.000 lei. Conform Legii 70/2015, amenzile vor creşte, din mai, la 10% din suma plătită/încasată care depăşeşte plafonul, dar nu mai puţin de 100 lei.

Legea 70/2015 limitează şi comisioanele interbancare, însă aceste prevederi vor intra în vigoare peste un an. Comisioanele interbancare vor fi de cel mult 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit.

Sursa: Capital.ro