Orange ar putea lansa o oferta publica initiala pentru activele din Africa si Orientul Mijlociu, prin care sa atraga fonduri pentru consolidarea operatiunilor din Europa, relateaza Bloomberg.
Planul este in faza incipienta, iar compania franceza nu a stabilit inca detaliile privind valoarea fondurilor care ar putea fi atrase sau data lansarii ofertei, potrivit unui purtator de cuvant al operatorului de telefonie.
Orange se confrunta cu o lipsa de lichiditati, ca urmare a tarifelor reduse in contextul unei competitii acerbe pe piata europeana, iar vanzarea participatiilor pe care le detine la companii de telefonie din Africa si Orientul Mijlociu i-ar oferi fonduri suficiente pentru a reduce datoriile si a face noi achizitii.
Operatorul de telecomunicatii a vandut in ultimii ani o serie de active din Republica Dominicana si Elvetia, iar CEO-ul Stephane Richard a declarat recent ca Orange doreste sa isi extinda prezenta pe pietele din Europa, precum Spania si Romania.
Luna trecuta, compania a inaintat o oferta de cumparare de 3,4 miliarde de euro furnizorului spaniol de Internet si telefonie mobila Jazztel.
Vanzarile Orange in Africa si Orientul Mijlociu au crescut cu 9%, la 1,1 miliarde de euro, in trimestrul trecut, fata de un declin de 4,2% inregistrat in Franta, cea mai mare piata a companiei de telefonie.