Orange România anunţă semnarea unui contract cu Telekom Romania pentru acces la reţeaua sa fixă de bandă largă. Pe baza acestuia, Orange va completa portofoliul existent de servicii de voce şi internet mobil, televiziune prin satelit şi internet cu servicii fixe de internet de mare viteză şi televiziune, folosind reţeaua urbană de fibră optică a Telekom Romania, şi va lansa în curând soluţii de comunicare convergente.
Astfel, Orange continuă eforturile de a aduce clienţilor oferte convergente, menținând direcția care a dus la crearea serviciului Orange TV prin satelit, utilizat de peste 275 000 de abonaţi la mai puțin de 3 ani de la lansare.
Utilizatorii din România vor putea beneficia în zonele urbane de servicii Orange de internet fix cu viteze de până la 1Gbps şi se vor putea bucura de o experienţă îmbogăţită de televiziune, având posibilitatea de a alege toate serviciile de comunicare de la Orange, cu o factură unică și un singur Serviciu Clienți.
Orange şi-a îndreptat atenţia în ultima perioadă asupra universului casei şi al familiei, prin servicii precum Orange Smart Home şi apelul Wi-Fi, dar şi prin oferte dedicate.
Independent de acest contract de acces la reţeaua fixă, Orange România şi Telekom Romania Mobile au semnat un contract de roaming naţional. Acesta îi oferă Telekom Romania Mobile acces la reţeaua 4G a Orange.
Cele două companii vor continua să concureze în mod independent pe piață, fiecare dintre ele urmându-și propria strategie de dezvoltare în concordanță cu viziunea comercială și de business.
Orange a semnat un contract cu Telekom Romania pentru acces la reţeaua sa fixă de bandă largă
Sursa: www.dailybusiness.ro