O echipă de liceeni, alcătuită din două fete şi doi băieţi, dezvoltă un prototip de ochelari ce vine în sprijinul persoanelor cu deficienţă de vedere, în cadrul unei competiţii internaţionale de antreprenoriat social.
În cadrul etapei naţionale a competiţiei globale Social Innovation Relay (SIR), organizată de Junior Achievement (JA) România, în parteneriat cu NN România, o echipă de liceeni din Bucureşti a propus o soluţie care foloseşte tehnologie de înaltă performanţă pentru a le permite oamenilor cu deficienţă de vedere să distingă culorile şi să aprecieze distanţele.
Echipa Oculus de la Colegiul Naţional I. L. Caragiale, sub coordonarea doamnei profesoare Mihaela Găvănescu, a creat prototipul pentru un produs special – ochelarii Mitra – care vine în sprijinul nevăzătorilor sau persoanelor cu deficienţă mare de vedere, ajutându-i să se integreze mai uşor în mediul înconjurător, evitând uşor obstacolele şi pericolele deplasării în spaţiu.
„Totul a plecat de la o simplă întrebare: oare cum percep nevăzătorii culorile? Iniţial ne-am dorit să îi ajutăm pe aceştia să distingă culorile. Apoi am intrat în contact cu George, un băieţel din clasa a VIII-a şi cu familia sa, care ne-au „introdus” în lumea nevăzătorilor şi ne-au explicat adevăratele probleme ale acestora, principala fiind deplasarea. Astfel, ochelarii noştri reuşesc să îmbunătăţească experienţa de zi cu zi a unei persoane cu deficienţă de vedere. Participarea la acest concurs ne-a oferit posibilitatea de a ne dezvolta în ceea ce priveşte organizarea în echipă şi ne-a acordat o amplă introducere în lumea business-ului”, a spus Tudor Popa, membru al echipei Oculus la finalul competiţiei naţionale SIR.
Elevii din echipa Oculus se vor pregăti, cu ajutorul consultanţilor voluntari NN România, pentru participarea la finala globală online a competiţiei din 23 iunie, la care vor participa echipe din 12 ţări: Bulgaria, Cehia, China, Grecia, India, Japonia, Olanda, România, Singapore, Slovacia, Spania, Ungaria.
Pe parcursul competiţiei, elevii de liceu au experimentat activităţi de antreprenoriat şi au beneficiat de sesiuni de mentorat faţă-în-faţă şi online susţinute de profesionişti cu experienţă, care le-au dat feedback, le-au oferit recomandări şi i-au ajutat să-şi îmbunătăţească ideile. Cu acestea, elevii au reuşit să formuleze soluţii viabile pentru rezolvarea unor probleme sociale reale, identificate de ei în comunitate, într-unul dintre domeniile educaţie, sănătate, incluziune socială, dezvoltarea nivelului de trai sau sustenabilitate.
„Dincolo de interacţiunile pline de provocări şi inspiraţie pe care le-am avut ca mentor al echipelor de elevi înscrise la Social Innovation Relay, am descoperit noi perspective prin care pot fi identificate problemele sociale şi, mai ales, soluţiile la acestea. Sunt foarte entuziasmată că ambele echipe pe care le-am mentorat sunt în top trei proiecte câştigătoare la finala naţională şi felicit toate echipele care au participat. Prin ideile lor, ne dau încredere că societatea noastră merge pe drumul cel bun”, a declarat Ruxandra Bîrsan, Marketing Research Analyst, NN România.
Organizată pentru al şaselea an consecutiv în România şi la nivel internaţional, competiţia de idei de inovare socială este parte a proiectului educaţional Social Innovation Relay (SIR), implementat de Junior Achievement în parteneriat cu NN, adresată liceenilor şi cuprinde mai multe componente, printre care webinarii şi studii de caz pe tema antreprenoriatului şi inovării sociale, precum şi teste online de evaluare a cunoştinţelor în domeniu.
În 2015, echipa care a reprezentat România la nivel global, a prezentat o aplicaţie care combate depresia şi anxietatea, câştigând premiul al doilea în competiţie.