Fiecare dintre noi stie cat de important este ca dimineata sa pornim cu inima deschisa catre birou. Bineinteles, provocarile pe care ni le ofera munca de zi cu zi si colegii cu care formam o echipa sunt principalele elemente ce pot inclina balanta catre un job pe care ni-l dorim sau catre unul care ne macina nervos, insa si celelalte detalii precum distanta fata de locul de munca sau mobilierul de birou sunt la fel de importante.
Chiar daca nu este un motiv de a-ti da demisia, un birou prost organizat, un mobilier cu un aspect de vechi sau care a fost strans de-a lungul timpului din piese disparate ori o iluminare insuficienta sau dimpotriva, care iti face laptopul oglinda, sunt suficiente motive pentru un disconfort total, o oboseala pe care nu stii sa o definesti si implicit, un randament scazut. Iar daca tu esti seful companiei respective, trebuie sa te gandesti ca fiecare membru al echipei tale simte acelasi lucru.
Indiferent ca esti in pozitia de angajat sau angajator, poti influenta modul cum arata locul in care iti desfasori activitatea. Micile ajustari care nu cantaresc mult in buget sunt bine venite ca solutie pe termen scurt insa abia cand stai de vorba cu un specialist in design pentru birouri sau cand ajungi intr-o firma unde se vede clar mana unui specialist in domeniu, iti dai seama cat conteaza mediul de lucru.
Un birou modern nu inseamna neaparat spatii imense, ineficient utilizate in care angajatii abia sa fie mai degraba tentati sa isi trimita un email decat sa vorbeasca face-to-face. Se pot face lucruri extraordinare si intr-un spatiu de cativa zeci de metri patrati sau chiar si intr-o hala industriala ce poate fi transformata cu ingeniozitate intr-un loc extrem de creativ. Zonele de lucru individual imbinate cu zonele de lucru in echipa, spatiile special destinate pentru relaxare, fie ca este vorba de o cafeterie sau de un loc in care isi face loc o masa de tenis de masa, isi pot gasi loc intr-un mod armonios si pot fi puse in valoare de un mobilier special proiectat in functie de specificul fiecarei activitati.
Este dificil sa faci proiectare daca stai in aceeasi camera cu o imprimanta la care vin la fiecare 5 minute cate trei colegi sau sa vorbesti cu un client daca la cinci metri de tine are loc o sedinta de brainstorming. Este motivant in schimb sa scrii un comunicat de presa daca in fata ta ai un acvariu plin de pesti colorati sau sa convingi un client ca serviciile tale sunt cele mai bune daca ai in sala de sedinte o plasma pe care poti proiecta un film de prezentare la cea mai buna calitate.
Un birou bine organizat cu un mobilier atrage eficienta, randamentul si angajatii de valoare. Sau, de ce nu, colegii pe care ti-i doresti pentru a atinge scopurile propuse. Simti ca dimineata pleci cu greutate de acasa si seara abia astepti sa se faca ora 6? Inainte de a cauta alte motive, uita-te putin in jur, si gandeste-te ce ai schimba ca acel loc sa fie cu adevarat placut. Nu neaparat ca sa iti petreci ore lungi la birou, ci ca sa pleci acasa plin energie pentru un program placut de seara.