Actul normativ privind limitarea platilor in numerar si a comisioanelor interbancare va intra in vigoare numai dupa ce trece prin Parlament, in conditiile in care Ministerul Finantelor Publice a republicat pe site-ul propriu, sub forma unui proiect de lege, prevederile in acest sens.
Initial, se intentiona promovarea actului normativ prin Ordonanta de Urgenta. De altfel, premierul Victor Ponta afirma, la inceputul acestei luni, ca propunerea privind limitarea platilor si incasarilor in numerar pentru persoane fizice si juridice si scaderea comisioanelor va fi, in final, proiect de lege, iar bancile trebuie sa fie de acord cu masura daca va fi adoptata de Parlament.
Potrivit proiectului mentionat, platile si incasarile in numerar vor fi plafonate pentru toate categoriile de persoane, insa si comisioanele interbancare pentru plata cu cardul vor fi limitate la maximum 0,2% din valoarea tranzactiei in cazul cardurilor de debit, respectiv 0,3% in cazul cardurilor de credit.
„Operatiunile de incasari si plati efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, liber profesionisti, persoane fizice care desfasoara activitati in mod independent, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica de la/catre oricare din aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plata fara numerar”, se precizeaza in proiectul de act normativ.
Astfel, platile in numerar intre persoane fizice vor fi limitate la 10.000 de lei pe zi, iar plafonul pentru platile in numerar pe care le pot face firmele catre alte companii sau persoane fizice va fi redus la jumatate, de la 10.000 lei la 5.000 de lei.
In prezent, nu exista plafon pentru platile in numerar intre persoane fizice, iar plafonul pentru platile in numerar pe care le pot face companiile este de 10.000 de lei pe zi.
Reducerea platilor in numerar face parte dintr-o serie de masuri fiscale pentru reducerea evaziunii fiscale si imbunatatirea colectarii veniturilor bugetare, pe care ministrul Daniel Chitoiu intentioneaza sa le promoveze in prima parte a anului 2014. Alte masuri fiscale avute in vedere sunt introducerea caselor de marcat fiscale cu jurnal electronic, schimbarea sistemului de penalitati si simplificarea si detalierea rambursarii de TVA.
Evaziunea fiscala are ca motor principal platile in numerar, iar centrele comerciale en-gros de legume-fructe, de bunuri de consum realizeaza aproape 99% din operatiuni in numerar, a declarat recent ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, pentru Agerpres.
De asemenea, in domeniul cerealelor si panificatiei, operatiunile de plati se fac in principal in numerar.
„O persoana fizica nu se va mai duce cu geanta plina cu bani sa cumpere terenuri, case, masini”, a adaugat Chitoiu, referindu-se la introducerea plafonului pentru persoane fizice.
La preluarea mandatului, Chitoiu a mentionat ca obiectiv imbunatatirea colectarii veniturilor la bugetul general consolidat si reducerea semnificativa a evaziunii fiscale. In cursul anului 2013, structurile ANAF care se ocupa de administrare, control si colectarea veniturilor au fost reformate organizatoric.
Dupa 1989, veniturile bugetare colectate anual s-au situat intre 28% si 33% din PIB. Pentru a se apropia de media din Uniunea Europeana (UE), Romania ar trebui sa ajunga la venituri bugetare de 38-40% din PIB.
Plafonarea platilor in numerar si a comisioanelor interbancare trebuie sa treaca prin Parlament
Sursa: DailyBusiness