Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.
Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.
Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.
Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.
Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.
Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.
Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.
Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.
Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia - n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.
