Unul dintre cele trei magazine Lidl din Drobeta-Turnu Severin va fi inchis in data de 1 mai, a anuntat joi retailerul.
Tuturor angajatilor acestui magazin li s-au oferit solutii alternative pentru a ramane in continuare in cadrul companiei, au specificat reprezentantii Lidl.
Ei au adaugat ca Lidl optimizeaza permanent portofoliul de magazine si depozite, din punct de vedere al rentabilitatii acestora.
"Aceasta analiza presupune atat cumpararea unor terenuri in locatii strategice, pe care sunt construite magazinele sau depozitele Lidl, renovarea unor locatii strategice, dar si renuntarea la un magazin neprofitabil, amplasat pe un teren a carui chirie era mult prea mare", au explicat reprezentantii companiei.
"Fiind construit pe un teren inchiriat, magazinul Lidl situat pe bulevardul Mihai Viteazu, nr. 3 bis, a apartinut initial lantului de magazine Plus. Din cauza faptului ca acesta a devenit neconform standardelor Lidl si in acelasi timp neprofitabil, a fost luata decizia inchiderii lui". au adaugat acestia.
Potrivit lor, Lidl continua planurile de expansiune in Romania in orase medii si mari, cu peste 30.000 de locuitori si intentioneaza sa deschida pana la finalul anului pana la 15 noi magazine.
Totodata Lidl a achizitionat terenul pe care este construit Sediul Regional Nedelea din judetul Prahova.
Este pentru prima data cand retailerul german inchide un magazin in Romania, pe motiv de neprofitabilitate.
Luna trecuta, Lidl a schimbat locatia magazinului din Targu Mures, de pe strada Livezeni nr. 2, pe strada Livezeni nr. 6, ca urmare a maririi suprafetei de vanzare.
Premiera: Lidl inchide un magazin din Romania. Vezi motivul
Sursa: DailyBusiness