Serbia a înregistrat anul trecut aproximativ 45.000 de turiști români, în creștere cu 20% față de anul anterior. În medie, un turist român cheltuie în Serbia între 75 și 100 euro / zi, sumă în care este inclusă și cazarea, conform statisticilor Oficiului Național de Turism al Serbiei.
Anul acesta, Organizaţia de Turism a Serbiei îşi doreşte să atragă mai mulţi turişti români, realizând pentru aceasta un studiu pentru a afla care este percepţia românilor despre Serbia ca destinaţie turistică. Scopul este acela de a creşte numărul turiştilor români care vor vizita Serbia anul viitor şi pentru a înţelege mai bine nevoile şi temerile turiştilor români.
Cercetarea calitativă realizată în rândul agenţiilor de turism din România, dar şi în rândul consumatorilor de produse turistice şi cu implicarea unor consultanţi în turism a oferit informaţii despre profilul turiştilor români din Serbia, preferinţele de călătorie ale acestora, motivele pentru care aceştia vizitează Serbia şi obiectivele turistice cele mai vizitate de români.
Profilul turiştilor români din Serbia: Grupuri de prieteni, oameni de afaceri şi persoane în vârstă.
Din studiu rezultă că peste 50% dintre turiştii români care aleg Serbia au venituri medii, iar aproape 60% dintre ei au vârsta cuprinsă între 35-45 de ani. Majoritatea turiştilor tineri aleg să călătorească alături de un grup de prieteni în perioada decembrie-februarie, când pot practica sporturi de iarnă, sau optează pentru city-break-uri în Belgrad.
Cei mai mulţi provin din judeţele din vestul României, în special Timişoara. O altă categorie reprezentativă este cea a oamenilor de afaceri care călătoresc periodic, pentru perioade scurte, în special în lunile de primăvară şi toamnă.
Totodată, peste 10% dintre turişti sunt persoane în vârstă, care optează pentru circuite culturale dar şi pentru vizitarea mănăstirilor ortodoxe.
Cum văd românii Serbia: Atracţii culturale, sporturi de iarnă şi viaţă de noapte
Cei mai mulţi români merg în Serbia pentru a se relaxa în vacanţa de iarnă (50%), pentru a vizita atracţiile culturale (10%) sau pentru o escapadă la finalul săptămânii (20%).
Printre activităţile preferate se numără sporturile de iarnă în staţiunea montană Kopaonik, distracţia în cluburi şi evenimente de renume, cel mai cunoscut fiind EXIT Festival, precum şi vizitarea oraşului Novi Sad, situat destul de aproape de graniţa cu România.
Capitala Serbiei, Belgrad, este de asemenea în topul preferinţelor românilor, cele mai populare atracţii fiind Fortăreaţa Belgrad, Turnurile Kalemegdan, clădirea Parlamentului şi reşedinţa Prinţesei Ljubica.
Agenţiile de turism din România oferă pachete turistice, city-break-uri şi circuite în Serbia 50% dintre agenţiile turistice din România care au destinaţia Serbia în portofoliu o promovează sub formă de pachete turistice de 5-7 zile în lunile de iarnă. 10% dintre acestea promovează destinaţii specifice din Serbia, cum ar fi Belgrad şi staţiunea montană Kopaonik, dar şi city-break-uri şi excursii de o zi, publicul principal fiind în special turiştii români din vestul ţării.
În perioada iunie-septembrie creşte cererea pentru circuite în rândul vârstnicilor, care sunt interesaţi mai ales de atracţiile culturale ale Serbiei sau de circuite cu autocarul pe la mănăstirile ortodoxe, o parte organizate de agenţii de turism şi o altă parte fiind pelerinaje organizate de mănăstiri sau diverşi preoţi.
Profilul turistului român în Serbia
Sursa: dailybusiness.ro