Lupta pentru o cota cat mai mare din piata auto se duce pana la cele mai mici detalii. Producatorii care vor sa se mentina in business trebuie sa tina cont de toate preferintele cumparatorilor - culoare, echipamente, modalitati de plata, termene de garantie.
Cele mai cautate masini sunt cele de culoare neagra, dotate cu inchidere centralizata prin telecomanda, GPS, scaune incalzite si senzori de parcare. Cel putin asta arata o analiza Consumer Reports.
Studiul de piata, realizat in perioada 10-13 februarie de Lab42, arata ca atunci cand isi aleg o noua masina, cumparatorii petrec intre 30 si 90 de zile documentandu-se in privinta variantelor pe care le au, iar 83 la suta urmaresc website-urile specializate.
Cei mai multi cumparatori (59%) cauta cele mai bune oferte atat din piata masinilor noi cat si second-hand. 31% dintre ei sunt interesati in primul rand de o masina noua, care sa ofere minim doi ani de garantie.
In privinta formei de plata, 28% sunt interesati de cea mai buna oferta de leasing sau rate.
Cumparatorii isi aleg masina in showroom
Desi cei mai multi clienti se intereseaza intre 1-3 luni despre masina care vor sa o cumpere, 52% sunt nehotarati atunci cand intra pe usa dealer-ului auto, iar 91% vin insotiti de cineva care sa ii ajute sa sa hotarasca.
Studiul mai indica faptul ca 73% ar vrea sa vada pe masina preturile finale, nu variante si optiuni. Astfel, decizia ar putea sa o ia mult mai repede.
Un alt aspect inedit este ca decizia de cumparare depinde in mare parte de modul in care vanzatorul stie sa se poarte cu clientul. 81% dintre cei care au participat la sondaj spun ca daca vanzatorul este agresiv, este putin probabil sa cumpere.
Sunt clientii loiali marcii preferate?
In privinta marcilor preferate, de cele mai multe ori decizia tine de experienta anterioara a clientului sau prietenilor si cunostintelor sale.
Cercetarea a dezvaluit ca numai 43% dintre clienti sunt loiali marcii avute anterior, astfel ca cei mai multi sunt deschisi sa incerce si alte automobile.
Pentru cei mai multi clienti, foarte importanta este culoarea masinii.
Potrivit studiului, cele mai cautate masini sunt cele negre, asociate de cele mai multe ori cu luxul.
Masinile albastre sunt considerate masini de familie, iar automobilele rosii sunt asociate cu distractia.
In privinta dotarilor, 46% dintre clienti sunt interesati ca masinile sa aiba inchidere/deschidere automata prin telecomanda si navigatie prin GPS.
Pe lista dotarilor cautate se mai afla senzorii de parcare (41%), scaunele incalzite (32%) si camera video de marsarier (31%).