QuickMobile vrea să continue planul amplu de extindere pe piața locală prin deschiderea unei noi unități de tech retail în franciză, în Pitești. Acesta este cel de-al treilea oraș din cele șase vizate de companie pentru deschiderea magazinelor în franciză, în acest an.
Programul de extindere, demarat în iunie de QuickMobile și implementat deja în Sibiu și Ploiești, se adresează oricărui antreprenor din Pitești care înțelege avantajele unei afaceri tech retail la cheie.
”Piteștiul este unul dintre cele mai bune orașe din țară pentru afaceri, generând aproape 10% din totalul exporturilor românești. Evoluția economică a acestuia ne-a determinat să extindem aici rețeaua de francize QuickMobile. Modelul de business pe care îl aducem în Pitești a fost testat deja în ultimii 10 ani”, a declarat Cosmin Cosma, Director Reţea Francize QuickMobile.
După Sibiu, Ploiești și Pitești, strategia companiei include, în acest an, extinderea rețelei de magazine în franciză și în alte orașe mari din țară, precum Brașov, Oradea și Târgu Mureș.
Planul de dezvoltare va fi continuat și în cursul anului viitor și vizează deschiderea de noi locaţii în franciză, în orașe precum Craiova, Arad, Alba Iulia, Bacău, Galați, Focșani, Piatra Neamț și Buzău, dar și în București.
Ce beneficii au francizații
QuickMobile Independența și libertatea de decizie pe care le oferă o afacere proprie sunt principalele avantaje ale francizatului afiliat la rețeaua QuickMobile. Acesta va beneficia practic de o afacere la cheie, fără a fi nevoie de încercări și experimente de piață, și va avea întotdeauna susținerea unui partener puternic, pentru a dezvolta modelul de business robust, închegat și deja testat.
QuickMobile va pune la dispoziție, pe lângă brand awarness, sprijin continuu și puterea de negociere oferită de expertiza companiei, și stocul de produse. Astfel, francizatul va avea în permanență acces la o rețea de furnizori globali de top și la cele mai noi produse din zona tech și accesoriile aferente, în cel mai scurt timp de la lansare.
Cum poți deveni francizat QuickMobile
Francizatul va aloca inițial o investiție financiară pentru acoperirea taxei de intrare în franciză și pentru amenajarea magazinului, chiria pe 3 luni a spaţiului și cheltuielile de marketing dedicate lansării pe piață a noii unități de tech retail QuickMobile.
Compania are în plan extinderea reţelei de unităţi de tech retail prin intermediul francizei și la nivel internațional, în următorii ani, pentru a-și consolida poziția de specialist în comerţul cu tehnologie și la nivel european. Astfel, francizații vor face parte dintr-o rețea de tech retail solidă pe plan internaţional.
QuickMobile continua extinderea retelei de magazine tech retail si cauta francizat in Pitesti
Sursa: dailybusiness.ro