RoboHub – 1.000 de copii din familii cu venituri foarte mici ar putea ajunge să învețe gratuit programare

RoboHub – 1.000 de copii din familii cu venituri foarte mici ar putea ajunge să învețe gratuit programare RoboHub – 1.000 de copii din familii cu venituri foarte mici ar putea ajunge să învețe gratuit programare

Asociația E-Civis a lansat RoboHub, un spațiu în care se vor organiza cursuri gratuite de robotică și programare pentru copiii din familii dezavantajate.

Deschiderea RoboHub face parte din proiectul Everyone Digital, dezvoltat în cadrul programului Alt Viitor, organizat de Microsoft (Alt Viitor va susține dezvoltarea de competențe digitale, prin activități de programare, pentru peste 11.000 de elevi care vor fi direct implicați în proiectele desfășurate de ONG-urile partenere Microsoft în cadrul acestui program pentru care compania a dedicat 1 milion de dolari).

E-Civis își propune să asigure accesul egal la tehnologie pentru toți copiii și tinerii, concentrându-se pe zone sărace din sudul țării, dar adresându-se și copiilor din București ale căror familii nu își permit un curs de robotică sau programare.

”Mulți copii nu au acces la tehnologie și vrem să le oferim șansa aceasta. Toți copiii vor putea urma aceste cursuri. Încurajăm creativitatea și gândirea critică”, afirmă Ana-Maria Stancu, inițiator și Președinte E-Civis.

Mai multe pe Start-up