Salariul mediu net pe economie a crescut, în 2014, iar inflația a fost redusă. Cu toate acestea, sunt câteva domenii de activitate unde salariile au scăzut față de începutul anului trecut.
Dintre cele 59 de domenii de activitate monitorizate de Institutul Național de Statistică (INS) doar trei s-au remarcat negativ prin scăderea salariilor în octombrie 2014 (lună pentru care sunt publicate ultimele cifre oficiale) comparativ cu ianuarie 2014.
Cele trei meserii unde lefurile salariaților au scăzut, pe parcursul anului 2014, sunt fabricarea băuturilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, precum și transporturi pe apă.
Cel mai mult a scăzut salariul mediu net în domeniul fabricării băuturilor, cu 3,6%, din ianuarie 2014 până în luna octombrie, de la 1.952 lei la 1.882 lei.
Lefurile angajaților din sectorul depozitării și activităților auxiliare pentru transport s-au redus, în primele zece luni ale anului trecut, cu 1,9%, de la 2.439 lei până la 2.392 lei.
În același timp, salariile personalului angajat în domeniul transporturilor pe apă s-au redus cu 1,04%, de la 2.104 lei până la 2.082 lei, în perioada analizată.
Mai există un domeniu de activitate în care nivelul salariului mediu net a rămas neschimbat, în octombrie 2014 față de prima lună a anului. Este vorba despre fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, unde câștigul salarial mediu net s-a menținut constant la nivelul valorii de 1.926 lei.
Practic, în cazul angajaților din aceste domenii, nivelul de trai a scăzut în ciuda faptului că salariul mediu net din economia românească a crescut, în primele zece luni ale anului precedent, cu 4,92%, cu mult peste nivelul inflației din aceeași perioadă, care s-a cifrat la 1,12%.