Falimentul Astra a provocat schimbări majore în ceea ce privește modalitatea în care ASF tratează piața. În Parlament este aproape gata o lege care conferă Autorității puterea de a prelua și chiar de a vinde un asigurător în caz de nevoie.
Până la finele lunii septembrie ar putea deveni lege unul dintre proiectele pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a susținut puternic de la venirea actualului președinte, Mișu Negrițoiu. Legea privind rezoluția și redresarea societăților de asigurare a fost discutată săptămâna aceasta în Comisiile de buget-finanțe și, respectiv, de politică economică, din Camera Deputaților.
Chiar dacă a suferit mai multe modificări, proiectul are șanse foarte mari să ajungă în plen pentru votul final chiar săptămâna viitoare, după acum arată sursele Capital. Pe scurt, această lege ar conferi Autorității de Supraveghere Financiară puteri sporite în ceea ce privește posibilitățile de intervenție în cazul în care un asigurător are probleme. Sursa de inspirație pentru legea rezoluție este sistemul bancar, acolo unde există o instituție denumită bancă-punte, care va funcționa sub oblăduirea Băncii Naționale a României și care ar urma să preia băncile cu probleme pentru a le vinde pe bucăți. Totuși, la nivelul pieței asigurărilor, constituirea unei astfel de entități ar constitui o premieră europeană.
Naţionalizare, dar nu pe faţă
Mecanismul rezoluţiei dă posibilitatea ca firma în cauză să fie lichidată fără a mai fi nevoie de declanşarea procedurii de faliment şi, implicit, de aprobarea unui judecător, aşa cum se întâmplă în cazul Astra Asigurări. Legea funcţionează în baza câtorva principii esenţiale. Astfel, acţionarii societăţii de asigurare ar urma să fie primii care vor plăti în cazul declanşării mecanismului de rezoluţie iar creditorii sunt ultimii care plătesc. Conducerea asigurătorului va fi înlocuită complet, iar administrator va deveni o entitate numită de ASF, cel mai probabil Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA). Este vorba în fapt, de o naţionalizare în condiţiile în care conducerea Fondului de Garantare este asigurată de către trei angajaţi ASF şi doi ai Ministerului Finanţelor Publice.
„ASF nu este Guvernul, dar este o instituţie de interes public. Nu vorbim despre o naţionalizare în sens propriu, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu anumite bănci în Anglia sau Franţa, dar tot naţionalizare este“, spune un avocat. FGA va prelua practic conducerea firmei de asigurare cu probleme, va separa portofoliile acesteia în părţi bune şi părţi proaste şi va încerca să valorifice prin vânzarea, activele viabile pentru a îndestula creditorii. În acest fel, FGA şi cei cinci membrii ai Consiliului de conducere se substituie acţionarului şi managementului. De precizat că legea nu se va aplica societăţii Astra Asigurări deoarece ea nu îşi produce efectele retroactiv.
Vrea ASF să fie peste judecători?
Susţinută aprig de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, dar şi de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (în condiţiile în care apariţia ei nu ar genera costuri suplimentare pentru firmele de asigurare), legea ar putea avea şi unele probleme, chiar de constituţionalitate care ţin, în principal, de încălcarea liberului acces la justiţie.
Potențiale probleme ale legii
Cel puţin aşa spun mai mulţi avocaţi contactaţi de Capital. Iată câteva dintre potenţialele probleme identificate de aceştia:
+ în general nu există proceduri judiciare „ex ante“ (de prevenţie) ci doar „ex post“ (control ulterior);
+ se creează o prezumţie în favoarea ASF precum că deciziile sunt luate în interes public, fiind rolul contestatorului de a răsturna prezumția;
+ în cazul contestării unor „măsuri de gestionare a crizelor“ instanţele vor folosi evaluările economice pregătite de ASF ca bază de analiză (vezi art. 139 alin 2);
+ în cazul anulării unor măsuri ale ASF nu operează „repunerea în situaţia anterioară“ operând doar dreptul de despăgubire, fără a exista şi mecanisme clare de finanţare imediată a despăgubirilor (vezi art. 140 alin 2);
+ prin rolul discreţionar de decident al ASF în privinţa reorganizării şi a vânzării unor componente ale afacerii în redresare acesta poate influenţa ori chiar afecta mediul concurenţial;
+ administratorul temporar şi ASF nu au nici o răspundere civilă/profesională pentru acţiunile lor._
O piaţă cu foarte mari probleme
Astra Asigurări nu este singura societate din România care a avut probleme serioase. Un test de stress realizat de ASF a arătat că încă cel puţin 3 firme au deficite importante de capital. Este vorba despre Carpatica, Euroins şi Eximasig. Toate cele trei au promis majorări de capital, pe care deocamdată nu le-au realizat. Alte două firme care au probleme, cel puţin în ceea ce priveşte petiţiile primite de ASF, sunt City Insurance şi Asirom. Menţionăm şi că, în cazul unui scenariu extrem, niciuna dintre firmele din România nu ar putea achita integral despăgubirile în cazul unui cutremur de nivelul celui din 1977.