Softistii romani dezvolta un portal pentru Comisia Europeana

Softistii romani dezvolta un portal pentru Comisia Europeana

Jumatate de miliard de utilizatori vor putea accesa simultan serviciile on-line care furnizeaza informatii privind legislatia Uniunii Europene (EUR-Lex), publicatiile (EU Bookshop) si contractele de achizitii publice ale Uniunii Europene (TED). Acest lucru va fi asigurat prin intermediul unui portal dezvoltat de Siveco Romania.

Portalul va fi dezvoltat pentru Oficiul pentru Publicatii al Comisiei Europene si va oferi acces integrat dintr-un punct unic catre cele trei servicii on-line, disponibile in prezent prin intermediul a trei website-uri diferite. In urma castigarii licitatiei organizate in anul 2012 de catre institutia europeana, Siveco Romania va furniza servicii de dezvoltare software si mentenanta, in cadrul unui contract cadru incheiat pentru urmatorii 2 ani.

Noul portal va reuni peste 390.000 de anunturi de achizitii publice, 5.900 de publicatii si 2.000 de decizii legislative publicate in fiecare an. Un volum foarte mare de informatii va putea fi accesat cu usurinta prin intermediul unor functionalitati de cautare simpla si avansata care ofera utilizatorilor posibilitatea de a identifica informatia relevanta mult mai rapid.

Un alt avantaj al acestui portal il constituie capabilitatile de notificare automata a utilizatorilor asupra noutatilor aparute in ariile specifice de interes, disponibile pentru orice tip de echipament, inclusiv cele mobile.

„Siveco a incheiat primele contracte cu Oficiul pentru Publicatii al Comisiei Europene cu trei ani in urma, pentru servicii de dezvoltare software si mentenanta pentru portalul Cordis– portalul dedicat cercetarii la nivel european. Cordis este principalul punct de informare in ceea ce priveste programele de cercetare finantate de Comisia Europeana, inregistrand  in fiecare luna peste 3 milioane de pagini accesate si 500.000 de documente descarcate”, a declarat Irina Socol, presedinte si director general, Siveco Romania.

Compania dezvolta peste 20 de proiecte pentru organizatii importante ale Uniunii Europene, printre care Agentia Europeana de Siguranta a Aviatiei, Eurostat - Institutul de Statistica al Uniunii Europene, Agentia Executiva pentru Sanatate si Consumatori si EuropeAid – Oficiul de cooperare din cadrul Comisiei Europene.

Siveco Romania este unul din principalii jucatori romani pe piata de software. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Compania a fost infiintata in 1992 si are peste 1.000 de angajati.

Actionarii Siveco Romania sunt Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), Siveco Netherlands B.V si Siveco Management Team.

Adresandu-se organizatiilor private si publice, Siveco Romania ofera solutii de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture si eCustoms, pentru piata nationala si internationala.