Soluții de finanțare deștepte pentru agricultori de succes

FONDURI România este una din ţările cu un potenţial ridicat în sectorul agricol. Explicaţia este simplă: deşi deţine a şasea cea mai mare suprafaţă utilizată dintre ţările membre UE, se confruntă cu un randament foarte scăzut al producţiei. Iar printre motivele principale se numără lipsa capitalului şi situaţia dezastruoasă a sistemului de irigaţii. Totuşi, peste toate piedicile se poate trece dacă sunt identificate cele mai bune metode de finanţare.

Agricultura românească încă depinde de capriciile vremii. Dacă timpul ţine cu fermierii, producţiile sunt de excepţie. Dacă nu, ghinion! De exemplu, 2015 a fost un an dificil pentru agricultori, însă 2016 a fost foarte bun din punct de vedere al productivităţii şi profitabilităţii afacerilor în agricultură. Acesta este tabloul prezentat de Robert Rekkers, directorul general Agricover Credit IFN în cadrul conferinţei „Sectorul Agricol în 2017“, eveniment care şi-a propune să identifice probleme principale din agricultura românească şi să găsească o serie de soluţii pentru ca acest sector să funcţioneze cât mai bine.

„Ne aşteptăm ca 2017 să fie un an al investiţiilor, pentru a creşte performanţa în domeniu. Mai ales că bani pentru a dezvolta agricultura în România, într-un mod deştept, sunt. Vorbim despre finanţări în valoare de 37,2 miliardede lei, mai mult faţă de cei 34,7 miliarde lei puşi la bătaie anul trecut“, a anunţat Rekkers.

Anul acesta, Agricover Credit IFN oferă finanţări în valoare de un miliard de lei, în contextul în care, a mai spus CEO-ul companiei, este momentul să se reia investiţiile în agricultură. Iar, prin finanţările pe care le acordă, sunt vizate piaţa echipamentelor, una estimată la două miliarde de lei pe an, dar şi cea a terenurilor arabile, estimată, cu peste 100 de mii de hectare care urmează tranzacţionate, la peste 1,5 miliarde de lei. „Loc de investiţii să tot fie. Din nouă milioane de hectare de teren arabil, doar 5% a fost irigat în 2016. Jumătate din suprafaţa totală a terenurilor agricole din România are deficit de umiditate în sol“, mai semnalează Robert Rekkes, explicând că a venit momentul să se facă agricultură în mod inteligent, cu plus valoare. Anul trecut, Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a grupului de firme Agricover, a acordat credite în valorea de 988 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, bani care au ajuns în buzunarele a 1.900 de fermieri. Dintre aceştia, 215 erau mici fermieri, care deţineau sub 100 hectare. „Anul acesta avem un miliard de lei, avem capital propriu. Dăm bani repede şi vrem să facem mai multe pentru sectorul agricol“, a mai spus Rekkers. Cea mai nouă soluţie lansată de Agricover Credit IFN, la finele anului trecut, „Motorină cu plată la recoltă“, a crescut numărul clienţilor instituţiei financiare nebancare. Pentru 2017, compania şi-a propus să crească numărul de clienţi şi să-şi extindă portofoliul de produse în segmentul investiţiilor. De asemenea, se vrea deschiderea a două sucursale pentru a răspunde mai rapid solicitărilor clienţilor. 

O bancă prietenoasă cu agricultorii

O bancă foarte atentă la nevoile agricultorilor este CEC Bank. De altfel, numeroase produse ale băncii au fost adaptate pentru a oferi instrumente financiare prietenoase fermierilor. „Deşi CEC a fost ultima bancă intrată pe piaţă de profil din România, datorită finanţărilor acordate am reuşit să avem o cotă de piaţă de 7,6%, iar o bună parte dintre clienţii noştri sunt fermierii“, a arătat Doina Topală, director Direcţia IMM, CEC Bank. Mai mult, 93% din creditele noi acordate IMM-urilor de către CEC Bank sunt în agricultură, a adăugat ea. Doina Topală a mai zis că există mai multe produse de creditare destinate IMM-urilor din Agricultură oferite de CEC Bank. Un prim produs este linia de creditare, care are o durată de maxim 24 de luni. Aici, valoarea creditului este corelată cu necesarul de capital de lucru al firmei, adică maximum 50% din cifra de afaceri anuală pentru clienţii noi şi maximum 60% din cifra de afaceri anuală pentru clienţii existenţi. 
Un alt exemplu este creditul special pentru finanţarea activităţii curente.

Acesta este un instrument destinatat cheltuielilor curente aferente activităţii firmei. La CEC Bank sunt şi credite destinate finanţării cheltuielilor cuprinse în proiectele de investiţii, inclusiv refinanţarea unor credite de investiţii. Acestea au o durată de creditare de maximum 150 de luni, cu o perioadă de graţie de până la 12 luni. De asemenea, potrivit Doinei Topală, CEC Bank oferă servicii pentru achiziţia de teren agricol, perioada de rambursare mergând până la 240 de luni. „Avem un produs de finanţare pentru achiziţia de terenuri cu un avans de doar 10%“, a precizat reprezentantul CEC Bank. Iar oferta de produse ale băncii nu se opreşte aici. „Avem, de asemenea, credite APIA. Aici suntem campioni, valoarea acestuia este de maximum 90% din suma de pe adeverinţa APIA. Dobânda este ROBOR la 6 luni plus 2,45%“, a încheiat Doina Topală.

Sursa: capital.ro