Republica Kiribati este un stat insular din Oceanul Pacific si cel mai mare din Oceania, din punct de vedere al intinderii. Desi ocupa o suprafata uriasa din Ocean, aria uscatului este de numai 811 km patrati, impartita in 33 de mici insulite.
Kiribati are o populatie totala de 103.000 de locuitori imprastiati pe cele trei arhipelaguri: insulele Gilbert, insulele Line si insulele Phoenix.
Tara este insa intr-un mare pericol. Potrivit Bloomberg BusinessWeek, daca oamenii de stiinta au dreptate, oceanul va inghiti cea mai mare parte din insule, pana la sfarsitul acestui secol si poate chiar mai devreme.
Incalzirea globala alunga oamenii mai mult decat razboaiele ori foametea
Incalzirea globala isi face tot mai mult simtita prezenta, iar oceanele au fost incarcate cu o cantitate mare de apa, provenita de la ghetarii topiti. Un studiu recent arata ca oceanele absorb caldura de 15 ori mai repede decat au facut-o pana acum, in ultimii 10.000 de ani.
Acum, mai mult ca oricand, efectele ei risca sa se vada imediat. Pana sa scufunde de tot insulitele, oceanul se va infiltra si va contamina rezerva de apa a tarii, care este oricum deja greu de baut, din cauza impuritatilor pe care le contine. In plus, peste Kiribati s-ar putea abate si furtuni violente in viitorul apropiat, asemenea celor care au distrus de curand o buna parte din Filipine.
Pusi in fata naturii dezlantuite, cei o suta de mii de locuitori ai tarii s-ar putea transforma in refugiati fara voie, probabil prima miscare in masa a unor oameni care sunt nevoiti sa isi paraseasca pamantul natal din cauza incalzirii globale, si nu a razboiului ori a foametei.
Anote Tong, presedintele republicii, a inceput deja sa viziteze insulele Fiji, in cautarea unui loc unde sa isi poata muta populatia in siguranta. Guvernul din Kiribati a cumparat recent 6.000 de acri in Fiji, pentru 9,6 milioane de dolari, insa locuitorii de acolo nu sunt deloc incantati de perspectiva mutarii unor straini pe pamantul lor. Un fost presedinte al Zambiei se oferise la un moment dat sa ii gazduiasca pe refugiati, insa intre timp a murit. Nimeni altcineva nu s-a mai aratat dispus sa acorde o mana de ajutor acestor oameni.
Tara este intr-atat de izolata incat anumite parti ale sale nu pot fi vizitate decat trecand prin alte cateva insule. Oamenii din Kiribati sunt cunoscuti pentru faptul ca formeaza o comunitate foarte unita, mai ales ca cei mai multi dintre ei nu au depasit vreodata granitele locului unde s-au nascut. Este insa vorba de o populatie saraca, in care cei care au totusi cu ce sa se incalte sunt considerati instariti.
Economia tarii se bazeaza pe productia si exploatarea nucilor de cocos, iar pentru locuitorii din Kiribati, lumea nu reprezinta mai mult decat o intindere de 500 de metri.
Oamenii se pregatesc de potop si vor sa construiasca o arca
Guvernul american a spus ca, in ultimii 20 de ani, oceanul s-a ridicat cu cate trei milimetri anual, intr-un ritm mai rapid decat oricand in ultimele cateva mii de ani. Cifra poate parea mica, dar are un impact major asupra nivelului de siguranta al tarilor insulare de peste tot, iar aceste efecte se vad cu ochiul liber.
“Obisnuiam sa bem apa din panza freatica, dar acum este prea sarata, asa ca am ajuns sa bem numai apa de ploaie. Ne-au spus ca asta urmeaza sa se intample, si asa a si fost”, spune un bastinas. “Zilele trecute, nepoatica mea mi-a spus ca va construi o arca si o va lasa pe insula, pentru cand vor veni inundatiile. Dar ideea e luata serios in considerare si de altii. Ne rugam tot timpul sa scapam, iar oamenii se gandesc ca o barca foarte mare este o solutie”, adauga acesta.
Oceanul se transforma intr-o bomba cu ceas si pentru alte state
Presedintele tarii spune ca incearca sa atraga oamenii sa viziteze insulele, ca sa vada situatia indeaproape, pentru ca daca cineva are de gand sa ii ajute, trebuie sa o faca acum, altfel ar putea fi prea tarziu. Pentru Tong, numaratoarea inversa a inceput deja. Acesta nu acorda micilor insule mai mult de 20 de ani, inaintea unui dezastru inevitabil.
“Daca nu se va face nimic, Kiribati se va scufunda in ocean. Pana in 2030, vom incepe sa disparem de pe fata pamantului, iar asta se va intampla treptat. Mai intai, nu vom mai avea apa potabila, dupa care pomii si plantatiile vor disparea. Vom fi nevoiti sa evacuam din insule. Noi incercam sa le protejam pe cat putem, dar suntem neputinciosi in fata furtunilor iscate de schimbarile climatice. Nu am supravietui niciodata unui uragan”, spune presedintele.
“Oamenii sunt constienti de ce se intampla si multe familii au cautat deja azil in Noua Zeelanda. Exista si o companie japoneza care face insule plutitoare, investigam si aceasta solutie. Dar oamenii stiu ca s-ar putea sa paraseasca aceste locuri pentru totdeauna, pentru ca le vom pierde in fata oceanului, daca acesta va continua sa creasca. Vrem sa ramanem acasa. Aici este spiritul nostru, aici ne-am nascut. Asta nu se intampla din cauza noastra, ci din vina voastra”, adauga Tong.
Potrivit specialistilor, ceea ce se intampla acum in Kiribati ar trebui privit ca un avertisment serios si pentru alte state, precum Florida sau New York.