UE ne cere transparenta in asigurari. La ce sa fiti atenti cand incheiati o polita

UE ne cere transparenta in asigurari. La ce sa fiti atenti cand incheiati o polita

Autoritatile europene lucreaza la revizuirea unei directive pentru industria asigurarilor, prin care cere mai multa transparenta de la brokerii si companiile din domeniu. Ultimele scandaluri de pe piata asigurarilor din Romania i-ar putea face putin mai reticenti pe clienti.

Ce trebuie sa urmariti cand incheiati o polita RCA sau Casco, pentru a fi multumiti pana la final de contractul pe care l-ati semnat? Cateva indicii, in randurile de mai jos.

Romanii aleg in general cea mai ieftina polita RCA atunci cand isi asigura masina, iar aceasta alegere nu le este intotdeauna favorabila. Acelasi lucru putem spune si in cazul asigurarii facultative Casco.

„Este absolut normal ca pe fiecare client, companie sau persoana fizica, sa il intereseze sa plateasca un pret cat mai mic. Din pacate insa, in asigurari cel mai mic pret nu inseamna si cel mai bun produs. In general este bine sa avem mai multe criterii de selectie. Reputatia asiguratorului completeaza bine criteriul pretului”, a declarat Eleonora Geamanu, head of motor insurance department in cadrul brokerului Gras Savoye Romania.

„Se poate intampla ca la achizitia unei polite Casco, spre exemplu, sa nu acoperim un risc la care chiar suntem expusi din dorinta de a economisi prima suplimentara perceputa de regula de asiguratori pentru unele clauze aditionale. Sau, dimpotriva, se poate sa platim prea mult pentru acoperiri de care nu avem nevoie. Ca regula generala, trebuie citite si intelese foarte bine conditiile si, mai ales, trebuie sa apelam la parteneri de incredere”, a adaugat aceasta.

Ce trebuie sa verificati cand va asigurati masina    

Eleonora Geamanu a mentionat ca atat la RCA, cat si la Casco, este important sa verificati calitatea serviciilor pe care companiile de asigurare le ofera in caz de dauna.  

Cum se poate face asta? Citind lista cu reclamatii depuse la ASF impotriva companiei, lista care se gaseste in mod obligatoriu pe site-ul fiecarei societati, cerand recomandari in cercul de prieteni si cunostinte sau mai ales apeland la un broker care stie cum lucreaza toate companiile de asigurare.

Numarul mare de reclamatii ne atrage atentia asupra faptului ca nici alti clienti nu sunt multumiti de asiguratorul respectiv.  

„Serviciile oferite in caz de dauna sunt importante si in cazul politei RCA pentru ca, daca o persoana pagubita nu este multumita de plata despagubirii, ii poate da in judecata si pe asigurator (compania care a emis polita) si pe asigurat (clientul care a cumparat polita RCA si care a cauzat o paguba)”, a explicat reprezentantul Gras Savoye Romania.

In ceea ce priveste asigurarea Casco, Eleonora Geamanu a precizat ca este la fel de important sa verificati ce servicii se ofera in caz de dauna, deoarece in acest caz despagubirea se plateste in mod direct clientului.  

„Inainte de a cumpara o polita Casco, clientii trebuie sa fie citeasca foarte atent conditiile de asigurare. De asemenea, este recomandat sa intrebe, in cat timp si unde poate face constatarea daunei,  cat dureaza evaluarea dosarului, cum se plateste despagubirea, unde isi poate efectua reparatia, care este valoarea fransizei si cum se plateste. Acest procedeu implica timp si atentie si este o explicatie a faptului ca din ce in ce mai multi clienti, atat companii cat si persoane fizice, aleg sa lucreze cu brokeri”, a aratat Eleonora Geamanu.

Mai multa transparenta in piata  

Autoritatile europene, in colaborare si cu cele din Romania, lucreaza in prezent la proiectul de directiva a Medierii in Asigurari (Insurance Mediation Directive II), reprezentand o revizuire a IMD I.    

Versiunea finala a IMD II va fi adoptata dupa ce va trece prin dezbaterile comune ale Parlamentului European, Comisiei Europene si Consiliului European. Probabil in 2015. Inca mai sunt multe aspecte de clarificat.  

Acesta presupune o mai mare transparenta intre asigurati si asiguratori sau brokeri, care ar trebui sa faca publice informatii precum comisioanele, renumeratia sau taxele. De asemenea, clientii trebuie sa primeasca informatii si sa li se explice obligatiile contractuale, riscurile asigurate si cele excluse intr-un limbaj clar si usor de inteles.

Dar aici vorbim in special de brokerii si companiile de asigurari de pe segmentul asigurarilor de viata, in conditiile in care brokerii de asigurari generale din UE au scapat, cel putin pentru moment, de obligatia de a informa clientul in mod obligatoriu despre nivelul comisionului incasat pentru politele de asigurare vandute. Aceasta prevedere a fost exclusa din actualul proiect de directiva a Medierii in Asigurari (Insurance Mediation Directive II), insa modificari mai pot fi aduse pana la momentul votului in Parlamentul European, conform 1asig.ro.

Dar ce spun brokerii locali despre aceste schimbari?

„In primul rand, trebuie spus ca intreaga industrie de brokeraj saluta initiativele legislative ale institutiilor europene care urmaresc, pana la urma, transparentizarea pietei si asigurarea unui cadru de reglementare unic la nivel european. Din punctul nostru de vedere este insa foarte important ca Romania sa aplice toata legislatia europeana in domeniu, mai ales ca aceste demersuri au in vedere in principal protectia consumatorului de asigurari, cel mai important pentru noi”, a declarat Viorel Vasile, CEO-ul Safety Broker de Asigurare.

El a adaugat ca brokerii romani asteapta cu interes forma finala a Directivei IMD II privind medierea in asigurari dar si modalitatea de transpunere a acesteia in legislatia locala.  

„Din informatiile pe care le avem, IMD II urmeaza sa fie dezbatuta in curand in Parlamentul European si va complementa prevederile privind KID (Key Information Documents) si pe cele legate de vanzarea produselor complexe de asigurari (PRIPs). De abia atunci vom putea vorbi despre un pachet complet de masuri legislative care urmaresc atat protectia consumatorului final, a clientului, cat si asigurarea acelui level-playing field intre companii de asigurari, brokeri si alti intermediari despre care tot se vorbeste”, a adaugat Viorel Vasile.  

Acesta a subliniat ca trebuie avut grija ca toate aceste pachete legislative sa tina cont in implementarea lor si de specificul pietei locale – „nu vrem ca brokerii mici sa aiba de suferit sau sa fie practic scosi din joc prematur de restrictii prea mari sau de costuri nesustenabile”.

Totodata, Anca Roscaneanu, general manager in cadrul Gras Savoye Romania, a declarat ca atat legislatia europeana in vigoare cat si cadrul legislativ din Romania includ deja aspecte legate de stabilitatea financiara a intermediarilor in asigurari si de transparenta in relatia cu clientii.

„Ordinul 23/2009 prevede deja o serie complexa de informatii si documente care trebuie prezentate clientilor la inceperea colaborarii. Totodata, polita de raspundere civila profesionala a brokerilor este deja obligatorie in Romania si este prevazuta si o limita de raspundere minima obligatorie”, a spus Anca Roscaneanu.

Ea a precizat ca faptul ca acest subiect care este pe agenda publica are efect benefic pentru calitatea serviciilor din piata.  

„Politica noastra este de a respecta fara exceptie legislatia in vigoare, de a informa clientii cu privire la drepturile pe care le au si de a asigura transparenta in relatia cu acestia. Clientii au puterea de a educa piata si de a mentine ridicate standardele de calitate in toate domeniile si cu precadere in intermedierea de asigurari. Cu toate acestea, o reglementare excesiva sau adoptarea unor legi pentru care piata noastra nu este pregatita, poate afecta in mod negativ evolutia pietei”, a adaugat Roscaneanu.

Ploaie de sanctiuni in piata  

In primul rand, amintim de decizia ASF, din data de 18 februarie 2014, prin care a dispus, deschiderea procedurii de redresare financiara a companiei Astra si numirea a KPMG Advisory ca administrator special.

De asemenea, vorbim si de dosarul Carpatica Asig – ASF prin care DNA cerceteaza fapte de coruptie. Astfel, omul de afaceri Ilie Carabulea si complicele sau Marian Mirzac, arestati preventiv pentru fapte coruptie, raman in detentie, a decis, pe 24 februarie 2014, Tribunalul Bucuresti, care a admis cererea DNA de prelungire a masurii preventive.

DNA a anuntat, pe 21 februarie 2014, demararea urmaririi penale impotriva lui Dan Radu Rusanu, in dosarul Carpatica Asig. Rusanu va fi cercetat in libertate, propunerea de arestare preventiva fiind respinsa de instanta. La data de 25 februarie 2014, suspectul Rusanu Radu Dan a fost retinut pentru 24 de ore, pentru savarsirea infractiunilor de favorizare a infractorului si influentare a declaratiilor. 

In scandalul Carpatica-ASF mai sunt implicati si Laura Elena Chitoiu, sotia ministrului Finantelor Daniel Chitoiu, Tudor Daniel – George, functionar cu atributii de conducere si executie in cadrul ASF, Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, functionar in cadrul ASF.

Un alt eveniment deosebit a fost interzicerea unui asigurator de a mai incheia polite RCA.

Astfel, in data de 28 august 2013, ASF a sanctionat Euroins cu interzicerea temporara a practicarii asigurarii RCA. In aceasi sedinta, ASF a hotarat sanctionarea directorului general al societatii cu amenda in cuantum de 50.000 de lei si sanctionarea directorului de daune al societatii cu retragerea aprobarii acestuia.

Ulterior, Consiliul ASF a decis, in sedinta din 18 septembrie 2013, incetarea interzicerii temporare a practicarii asigurarii RCA de catre Euroins Romania Asigurare-Reasigurare SA.

Tot anul trecut au iesit la iveala o serie de fraude in asigurari, prin care agentii incasau banii de la clienti, iar apoi nu mai depuneau la asigurator primele, ceea ce facea ca acel client sa fie de fapt neasigurat in caz de accident.