Uleiul din Cluj cu stele Michelin

Felicia Tulai deţine alături de familia sa afacerea Luna Solai, un brand românesc de uleiuri produse prin presare la rece, a cărui poveste îşi are începuturile în urmă cu 17 ani, într-un sat ardelenesc. Uleiurile Luna Solai sunt clasificate cu două stele Michelin de specialişti internaţionali, iar afacerea se numără printre furnizorii Casei Regale a României. Firma sub care operează a înregistrat anul trecut rulaje de circa 870.000 de lei, iar pentru perioada următoare îşi propune dublarea afacerilor.

„Am făcut primii paşi în comuna Luna, lângă Cluj. M-am născut într-o familie de oameni simpli, harnici şi oneşti, a căror singură preocupare a fost aceea de a ne oferi mie şi surorii mai mari toate condiţiile în care să creştem şi să ne dezvoltăm frumos”, îşi începe povestea Felicia Tulai, cea care deţine conducerea companiei alături de sora sa. Cele două fiice ale familiei sunt sprijinite în toate operaţiunile de către tatăl lor - „mentorul”, după cum îl denumeşte ea. În 2011, după mai bine de şapte ani de carieră în mediul corporatist, Felicia Tulai a decis să renunţe la viaţa din Capitală, să se întoarcă în comuna clujeană şi să se implice 100% în activitatea comercială a familiei. Însă afacerea Luna Solai are două începuturi, conform spuselor antreprenoarei.

Citeste mai multe pe BusinessMagazin