Un business în care se învață eficient și profitabil

Diana și Florin Segărceanu, împreună cu Andreia Mitrea, au pus temeliile unei școli româno-britanice nonprofit, în care salariații sunt proprietarii, însă nu pot încasa dividentele. Toți banii obținuți sunt investiți în formarea tinerilor.

 

Anul trecut, instituția de învățământ a raportat venituri de peste 2,7 milioane de euro. În România, aproximativ 1,7 milioane de elevi sunt înscriși în învățământul preuniversitar. Cu toții învață după o programă discutabilă, cu niște manuale constestate în diferite cercuri academice. Mai mult, tot mai puțini profesori de dovedesc a fi cu adevărat dedicați și au darul de a-i modela frumos pe tineri.

O mare parte din vină o are statul, care nu alocă nici măcar finanțarea prevăzută de Legea Învățământului intrată în vigoare în 2011, adică 6% din PIB. În același timp, nici învățământul particular nu este încurajat. Datele arată că, în prezent, sunt 50 de mii de elevi înscriși în învățământul privat, ceea ce înseamnă 3% din totalul elevilor. Aceștia ar avea dreptul la o finanțare, așa cum prevede tot Legea Învățământului, dar plățile către școlile private rămân la stadiul de promisiune. „Îmi este foarte clar că, după 5 ani de când Legea a intrat în vigoare, statul nu are de fapt niciun interes să dezvolte Educația. Nici pe cea de stat, nici pe cea privată – care ar putea fi o gură de oxigen. Şi o alternativă care, prin dezvoltare, ar putea crea modele care s-ar putea replica și în învățământul de stat”, susține Diana Segărceanu, director executiv al școlii româno-britanice Avenor College. Ea crede că o alternativă modernă de educație poate schimba modul în care copiii privesc școala. „Se creează niște microclimate de normalitate, în care se aplică metode moderne de educație, de către profesori bine pregătiți și motivați, care au acces la resurse educaționale diverse”, subliniază Diana Segărceanu.

Primele litere din alfabetul businessului

Pentru că a identificat nevoia copiilor din România de a face un alt tip de școală, Diana Segărceanu, împreună cu soțul ei, Florin,  și cu sora, Andreia Mitrea, a hotărât să investească în Educație. Cei trei au mizat pe faptul că părinții sunt conștienți că statul are nevoie de decenii pentru a schimba modul învechit de predare în școlile românești. Astfel, în urmă cu nouă ani, în mansarda unei vile din Pipera, a apărut Avenor College. Astăzi, școala are înscriși peste 300 de elevi de școală și liceu și 125 de copii de grădiniță. Cu timpul, investițiile s-au ridicat la peste patru milioane de euro, sumă în care sunt incluse și costurile cu mutarea școlii în cartierul Greenfield, în 2010, unde a fost clădit actualul campus. Campusul Avenor College are 4.300 de metri pătrați și include trei clădiri, două terenuri de sport, bibliotecă, laboratoare, studio radio dar și spații de recreație în aer liber, inclusiv o terasă pe acoperiș pe care elevii de liceu o folosesc și ca spațiu de studiu individual. „Avenor College este o entitate non-profit. Excedentul financiar dintre venituri și costuri este reinvestit integral în școală. Din punct de vedere al bugetelor, probabil că în 2020 vom ajunge la break-even”, spune Diana Segărceanu. Anul trecut, instituția de învățământ a raportat venituri de circa 2,7 milioane de euro. În primul semestru din acest an, fondatorii Anvenor College se așteaptă să obțină 1,3 milioane de euro.

Profil de antreprenor

Diana Segărceanu a absolvit o facultate cu profil ecologic și a visat să lucreze pentru Greenpeace. Profesorii săi au învățat-o că cine știe să gospodărească mediul, va reuși să conducă lumea. Timp de 15 ani a fost corporatistă, iar în această perioadă a acumulat multe cunoștințe de economie, marketing și vânzări, care i-au fost de mare folos atunci când a pus temeliile Avenor College. Încă de atunci au inspirat-o povestile de succes și și-a creat convingerea că antreprenorii sunt cei care schimbă lumea. Antreprenoarea spune că îl admiră pe Salman Khan, profesor american de origine indiană, care a înființat una dintre primele platforme educaționale online gratuite, khanacademy.org. „Povestea lui mi-a dat și mie destule idei și chiar soluții”, mărturisește ea.  Dintre antreprenorii din țară, are o mare admirație pentru Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College din Cluj Napoca, prima școală privată înființată în România în urmă cu mai bine de 20 de ani. Diana Segărceanu este de părere că libertatea este o valoare foarte importantă, motiv pentru care susține că le acordă colaboratorilor săi toată încrederea atunci când trebuie luate decizii importante.

2,7 milioane de euro au fost veniturile pe anul trecut, raportate de această instituție de învățământ

Cărți de business pe care le recomandă

1. Good to Great, de Jim Collins - despre „cine” înainte de “ce” și despre „stop doing” list;

2. Excepționalii (Outliers), de Malcom Gladwell - despre cele minim 1.000 de ore de muncă pentru a atinge excelența în orice domeniu;

3. Mintea disciplinată, de Howard Gardner - o lectură obligatorie pentru orice educator, părinte sau individ care este interesat de viitorul copiilor noștri;

4. Coaching pentru per­formanță, de Sir John Witmore - despre importanța „ascultării active”, despre cum un lider spune mai mult atunci când ascultă mai des.

Cinci lecții pe care le-a învățat în business

1. Când ai o idee care te inspiră, care te urmărește, în care ai încredere, pornește la drum! Nu mai sta prea mult pe gânduri!

2. Cazi. Analizează. Evaluează. Învață. Ridică-te. Mergi mai departe. Încearcă să nu faci aceeași greșeală și a doua oară.

3. Nu te aștepta ca ceilalți să facă ceea ce tu însuți nu ești pregătit să faci.

4. Alege-ți parteneri de drum după valorile și principiile tale de viață. Niciodată doar după criterii financiare.

5. Ascultă-i pe toți, trage concluzia și fă așa cum consideri tu.

Sursa: capital.ro