Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică

Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică

James Proud, un tânăr de 23 de ani din Statele Unite, este CEO-ul companiei Hello Inc., pe care tot el a fondat-o. 

A venit cu ideea dezvoltării unui produs numit "Sense sleep tracker" care să monitorizeze condiţiile în care o persoană doarme, de la zgomotul ambiental până la temperatura emisă de corp în timpul somnului. Produsul se montează în dormitor la o distanţă cât mai apropiată de pat şi reţine toate aceste valori, dezvoltând apoi un ghid pentru îmbunătăţirea perioadei de repaus.

Tânărul a pornit o campanie pe platforma de donaţii Kickstarter pentru a strânge 100.000 de dolari. Succesul a fost atât de mare, încât după 30 de zile proiectul primise 2,4 milioane de dolari.

Această sumă reprezintă însă doar o mică parte din fondurile de care compania dispune acum. Un grup de angel investors a observat cât de bine primită a fost ideea lui Proud şi a decis să îl finanţeze cu peste 10 milioane de dolari.

Mai multe pe BusinessMagazin.ro