Val de locuinţe destinate corporatiştilor

Dezvoltatorii imobiliari au început să proiecteze ansambluri rezidenţiale tot mai ambiţioase dedicate anjgajaţilor din principalii poli de birouri ai Bucureştiului. Peste 3.500 de locuinţe, care vor înghiţi circa 100 mil. euro, au fost anunţate în ultima perioadă în zona Barbu Văcărescu şi Orhideea.

Oportunitatea identificată de aceşti investitori se bazează pe avântul luat de construcţia de centre de afaceri în cei doi poli imobiliari ai Capitalei. Principalele proiecte de birouri aflate acum în diferite etape de construcţie în Bucureşti vor găzdui la finalizare peste 55.000 de corporatişti, ceea ce reprezintă un sfert din numărul angajaţilor care lucrează acum în clădiri de sticlă şi oţel. Aproape jumătate dintre aceştia se vor muta în sedii noi până la sfârşitul anului.

Astăzi, mai bine de un sfert din cei 824.000 de salariaţi ai Bucureştiului lucrează în clădiri de birouri moderne, pondere care se estimează că va creşte până la finalul anului la aproape 30%, conform calculelor Capital pe baza datelor companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

„Zona de nord a Capitalei a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare vertiginoasă a sectorului spaţiilor de birouri, segmentul rezidenţial fiind următorul care va cunoaşte o creştere semnificativă, existând, din acest punct de vedere, un deficit al numărului de unităţi disponibile în prezent în zonă”, a declarat Viorel Mohorea, project manager al ansamblului Belvedere Residences.

Revenire spectaculoasă

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu, unul dintre cei mai discreţi investitori imobiliari din România, a revenit pe piaţă, după o perioadă lungă de pauză, cu un proiect care se vrea a fi cel mai mare ansamblu rezidenţial din zona Barbu Văcărescu.

Investitorul intenţionează să înceapă luna această lucrările de construcţie la ansamblul Belvedere Residences care va avea, într-o primă etapă, 238 de apartamente în două blocuri. Costul de dezvoltare al acestei faze a fost estimat la 16,75 mil. euro şi va fi livrată la începutul anului 2018, potrivit Coldwell Banker Romania, agentul exclusiv de vânzări al proiectului. În total, Belvedere Residences este prevăzut să includă 1.556 de apartamente, împărţite în 13 blocuri.

Proiectul va fi amplasat pe strada Fabrica de Glucoză, care urmează a fi lărgită pentru a prelua traficul de pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, atunci când ea va intra în Capitală.

„Belvedere Residences reprezintă o alternativă viabilă de locuire pentru zecile de mii de angajaţi care lucrează în sutele de corporaţii din clădirile de birouri aflate în proximitate. Astfel, se va reduce semnificativ traficul în zonă şi se va crea un nou pol urban complet şi modern”, au declarat reprezentanţii Belvedere Development.

Prima fază a Belvedere Residences include mai multe tipuri de apartamente, de la studiouri duble (53 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 49.300 de euro, apartamente cu două camere (65 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 60.500 de euro şi apartamente cu trei camere (88 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 79.000 de euro. La aceste preţuri se adaugă TVA de 5%.

Magnet pentru investitori

Spre perimetrul format din Blvd-ul Barbu Văcărescu, Şoseaua Pipera şi Şoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat City-ul românesc, fac zilnic naveta circa 77.000 de angajaţi. Aceştia vin, în principal, dinspre cartierele consacrate ale Bucureştiului, precum Drumul Taberei sau Berceni, ceea ce face ca drumul spre serviciu să fie un calvar la orele de vârf.

Acest aspect a fost speculat şi de antreprenorii Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu când au cumpărat în această vară un teren de 8.200 mp de la Forte Partners peste drum de parcul Verdi. Foştii proprietari ai lotului proiectaseră aici două blocuri cu circa 170 de apartamente ce urmau să fie scoase pe piaţă la circa 1.400 euro/mp. Diaconescu şi Căpitanu lucrează acum la redesenarea proiectului, pe care vor să îl scoată la vânzare peste aproximativ un an.

Chiar dacă ţintesc toţi locuitorii cartierului, ei au un atu din aglomerarea de birouri din apropierea proiectului lor.

„Aşa se întâmplă peste tot în lume. Oamenii vor să locuiască cât mai aproape de locul în care lucrează, mai ales că infrastructura este deficitară. Este o evoluţie naturală. Sunt convins că vor apărea mai multe astfel de proiecte în zonele de afaceri ale oraşului. Noi vrem să oferim o alternativă de locuit superioară stocului existent“, spune Andrei Diaconescu.

Apetit reaprins

Israelienii de la R.U. Shalit au aşteptat opt ani pentru a exploata potenţialul terenului lor de pe strada Dâmbovicioara, tot din apropierea parcului Verdi. Compania, cu un istoric solid pe piaţa din Israel, este la primul proiect pe piaţa locală. Investitorul a început să lucreze în acest an la primul bloc din cele trei programate, care în final vor avea 260 de apartamente. Dezvoltatorul promovează o categorie superioară de preţ. Astfel o garsonieră este scoasă la vânzare cu 75.000 euro, un apartament cu două camere la 115.000 euro, iar unul cu trei camere cu 135.000 euro.

Compania Impact Developer & Contractor, controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a cumpărat în 2014 o parte din terenul pe care funcţionează complexul de divertisment Zone Arena de pe Blvd-ul Barbu Văcărescu, iar anul viitor vrea să înceapă aici lucrările la un ansamblu cu circa 600 de locuinţe. În plus, noul director al dezvoltatorului imobiliar, polonezul Bartosz Puzdrowski, a anunţat recent că firma negociază achiziţia mai multor terenuri în Bucureşti, potrivite pentru proiecte cu 200-300 de apartamente, în principal în zone precum Grozăveşti – Orhideea, unde se conturează un nou pol de afaceri.

Model replicat

Începerea lucrărilor de construcţie la cele două proiecte de birouri The Bridge şi Orhideea Towers de lângă pasajul Basarab au pus bazele apariţiei unui noul pol imobiliar, după modelul deja testat în nordul Capitalei. În ultimii ani, o serie de investitori au cumpărat terenuri în zonă şi au anunţat ample proiecte de birouri aici.

Dezvoltatorii de locuinţe au speculat acest moment şi au construit deja sute de apartamente în zona Orhideea, iar altele sunt pe cale să apară. Compania spaniolă Hercesa vrea să înceapă anul viitor construcţia a două turnuri cu circa 200 de apartamente lângă birourile The Bridge, iar reprezentanţii dezvoltatorului admit că noile investiţii ridică importanţa zonei pe harta imobiliară a Bucureştiului.

„Am vrea să mergem în paralel cu lucrările la clădirea de birouri de lângă noi. Vrem să ne încadrăm ca preţ în TVA de 5%, deci nu vor fi suprafeţe mari. Vor fi apartamente de până în 80 mp. Noi am observat că, de regulă, oamenii îşi caută locuinţă în acelaşi cartier în care locuiesc deja. Nu ne aşteptăm să fie mulţi clienţi dintre cei care vor lucra în clădirile de birouri care se construiesc acum în zonă, poate 1-2%“, explică Oana Predescu, directorul financiar al Hercesa România.

În apropierea acestui proiect, dezvoltatorul lituanian Hanner Holding a cumpărat o parte din terenul fostei fabrici Bere Griviţa. Investitorul intenţionează să ridice aici spaţii de birouri şi locuinţe, însă deocamdată parcurge etapele de avizare. Şi compania Vastint, braţul imobiliar al suedezilor de la IKEA, lucrează la un proiect mixt cu birouri şi locuinţe în locul fostei fabrici Timpuri Noi. 

Sursa: capital.ro